La Bistriţa s-a inventat automatul de momeli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un magazin din zona Independenţei le oferă pescarilor viermi şi râme non-stop, la preţuri între 1 şi 10 lei. Aparatul este funcţional de o săptămână, a costat 10.000 de lei şi este situat în zona Independenţei.

Afacerea cu automatul de momeli merge strună şi, deşi aparatul funcţionează doar de o săptămână, iar vremea nu e tocmai favorabilă pescuitului,  proprietarii acestuia se declară deja mulţumiţi. Ineditul aparat e situat pe strada Independenţei, în zona Big, şi funcţionează ca orice dispozitiv de acest gen, doar că în loc de sucuri, ciocolată sau snacks-uri oferă hrană pentru peşti.
Dalia Suciu şi soţul ei, Marian, au de câţiva ani un magazin de cartier, numit „Fir întins“, care le e dedicat în exclusivitate pescarilor şi vânătorilor. Singura problemă pe care n-au reuşit-o să o rezolve vreme îndelungată, indiferent cât de bine s-ar fi aprovizionat, a fost cererea de momeală vie a pescarilor la primele ore ale dimineţii.
„Mulţi pescari se duc cu noaptea-n cap la pescuit, unii chiar de la 3.00 dimineaţa. Când veneam la 8.00 să deschidem, era coadă afară, iar unii erau nemulţumiţi că nu deschidem mai repede“, spune Dalia Suciu.
Soluţia a venit în timp ce priveau un automat de dulciuri. „L-am convins pe un proprietar din Cluj să ne vândă unul nouă . A trebuit să ducem muncă de convingere, pentru că omul le închiria doar, asta era politica firmei lui“, povesteşte proprietara magazinului. Automatul a costat 10.000 de lei, la care s-au adăugat cheltuielile cu adaptarea la momeli. „ Este scump şi probabil că n-o să-l amortizăm repede, dar credem că merită efortul. În plus, nu produce alte cheltuieli, nu trebuie să plăteşti chirie şi nici nu ţii un om blocat lângă el“, este de părere proprietara.

Pescarii sunt încântaţi de dispozitiv

Iuliu Pop, client vechi al magazinului, spune că automatul rezolvă o mare problemă a pescarilor împătimiţi: momeala proaspătă la orice oră. „Cu doar un leu îţi poţi lua momeală mai ieftină, cu 10 lei îţi procuri momeală diversificată. Găseşti de toate şi sunt bine aprovizionaţi. Cu inovaţia asta, toţi pescarii vor veni aici“, este convins clientul, care a aflat ieri de la proprietara magazinului cum funcţionează dispozitivul.
Conform Asociaţiei Pescarilor din Bistriţa-Năsăud, în judeţ ar exista cam 5.000 de pescari, dar numărul acestora este în creştere. Oricine îşi permite să se apuce de pescuit, crede Dalia Suciu. Permisul vizat costă cam 30 de lei, dacă se achită direct la Trezorerie, iar unui începător fără dotare i-ar trebui cam 500 de lei pentru echipamente minimale, estimează Marian Suciu, soţul Daliei, care este şi preşedintele Asociaţiei Pescarilor din Bistriţa-Năsăud.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite