Portret/ Emil Cira – „Bistriţa este un oraş cu un aer inconfundabil”

Emil Cira este o fiinţă distinsă şi fermecătoare, „de modă veche”. A copilărit la Bistriţa, pe vremea când oraşul avea un aer pe care îl mai vedem doar în filmele de epocă.

Născut în Germania, Emil Cira este legat afectiv de Bistriţa, oraş în care a copilărit. „Bistriţa e locul de care sunt legat afectiv prin fire vizibile şi invizibile. Este un oraş cu un aer inconfundabil”, spune el. Aici crescut şi s-a format la întâlnirea dintre două lumi: lumea mamei - o nemţoaică, cu rigorile ei - şi lumea tatei, un român din Şieuţ, plin de spontaneitate.

Întâlnirea cu Arghezi

Ca liceean, a avut şansa să-l cunoască pe Teohar Mihadaş care a avut o influenţă decisivă asupra sa. Cu tot ce a învăţat de la Teohar, a făcut impresie asupra lui Cezar Ivănescu, de care l-a legat o frumoasă şi durabilă prietenie. Ajuns la Bucureşti, a fost cooptat într-un efervescent cerc de intelectuali. Memorabilă, în tinereţea lui, a fost întâlnirea cu Arghezi, la casa poetului: „Era de ziua lui. Bătrânul stătea undeva pe un podium, într-un fotoliu. Avea părul alb, era bătrân tare, şi deasupra lui, mai văd şi acum cu ochii minţii ramurile unui lămâi. Deci el stătea sub un lămâi. De-a lungul pereţilor erau nişte laviţe. Pe aceste laviţe şedeau oameni cunoscuţi, personalităţi, oameni cu greutate, care veneau acum la poet să-l omagieze. Fetele erau cu flori în mână. L-am felicitat, i-am spus fiecare câte o poezie scurtă. S-a luminat la faţă şi a spus: mă bucur mai mult pentru voi decât pentru toţi ăştia de aici. De voi mă bucur, nu de toţi care vin să mă omagieze. Vă daţi seama cine erau ăia, oameni politici... Chestia asta mi-a rămas în minte: ziua extraordinară,  lumina de acolo, lămâiul, el cu părul alb şi gestul lui”, îşi aminteşte Emil Cira.

De la Năsăud la Nürenberg

O frumoasă epocă şi-a petrecut-o ca profesor la Năsăud. Aici a intrat în contact cu elevi veniţi de la ţară, pe care avea misiunea să-i înveţe, în primul rând, să se poarte, să se îmbrace, să vorbească bine româneşte. Îşi aminteşte cu drag de colegii lui de acolo. După ani de zile, s-a mutat la în Germania, la Nürenberg, unde a lucrat la profesor la mai multe şcoli particulare. Aici a găsit o lume pe care o admiră şi de la care a avut multe de învăţat. De altfel, Emil s-a şi născut în Germania, la Saalfeld, însă părinţii lui au fost nevoiţi să vină în România când el era încă prea mic să aibă amintiri cu locul natal. Nu l-a vizitat niciodată. „Acolo e o vale foarte frumoasă, dar nu am fost niciodată, dintr-o superstiţie, pentru că aş încheia un ciclu de viaţă. Acolo am venit pe lume şi dacă m-aş întoarce acolo înseamnă că aş încheia”, spune Emil Cira. 

Întrebare şi răspuns

Cum a fost întâlnirea cu elevii ca profesor la Năsăud?

 E.C: Ca să le arăt că poezia nu e un lucru de spaimă şi de groază, am făcut următorul lucru: am ales nişte texte simple. «Veniţi de la ţară. N-aţi dormit niciodată în fân? N-aţi văzut vara cum printre crăpăturile dintre scânduri pătrunde câte o rază de soare, firicele de praf? Da? Bun». Şi le-am citit. Asta a fost întâlnirea cu elevii. Şi ţineau la mine, mă iubeau”.

Care a fost impactul intelectual cu Germania?

E.M: Când am ajuns în Germania, pe de o parte, am avut această sursă de informaţie care erau colegii mei de muncă tineri, studenţi, care m-au familiarizat cu un gen de literatură preponderent sociologică, şi, de altă parte, era baza asta de cunoştinţe pe care o aduceam din ţară şi de care m-am servit. Aşa am început să mă centrez, să am nişte preferinţe.   

Ce-i place

Este un om cu educaţie plastică, datorită întâlnirii cu Vasile Tolan, cu Miron Duca şi cu alţi pictori din Bistriţa. A început şi el să picteze şi i s-au dezvăluit o mulţime de secrete şi de subtilităţi în domeniul picturii. „Şi la Nürenberg mă caută pictori, ne întreţinem asupra lucrărilor lor, m-au şi îndemnat să scriu texte pentru vernisaje şi am făcut acest lucru”.

Ce nu-i place

Deteastă un anumit comportament disfuncţional, oamenii care sar în cârca altora, oamenii care încearcă cu orice preţ să-i domine pe alţii să îi calce în picioare, lucrurile care ţin de nişte carenţe educative. „Ceea ce pretind omului cu care stau de vorbă nu e simpatie sau căldură umană, ci un comportament prin care instinctele şi sentimentele să fie controlate”. 

Profil personal

NĂSCUT: 26 decembrie 1941, Saalfeld, Germania
EDUCAŢIE : Facultatea de Filologie, Bucureşti
EXPERIENŢĂ: Profesor, scriitor