Biserică închisă cu lanţuri de credincioşi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O parte dintre enoriaşii din satul Tişăuţi îi interzic preotului să mai ţină slujbele de duminică. Oamenii îl bănuiesc pe acesta că se foloseşte de banii adunaţi de la săteni în scopuri personale şi că nu are un limbaj adecvat pentru un slujitor al Domnului.

Biserica din satul sucevean Tişăuţi a fost ferecată cu lanţuri şi lacăte de credincioşii din sat, iar preotului i-a fost interzis să mai participe la slujbe.  Situaţia tensionată existentă între preotul Mircea Bejenariu şi o parte a enoriaşilor a explodat, duminică dimineaţă, înaintea slujbei săptămânale. Nemulţumiţi de unele activităţi ale preotului, dar şi de limbajul acestuia, un grup de aproximativ 20 de oameni a pus lanţuri şi lacăte pe uşa bisericii.

Ceilalţi săteni care au venit la slujbă au făcut cale întoarsă spre casă, ori s-au îndreptat spre alte biserici, dar nimeni nu a sărit în apărarea preotului Bejenariu.

Protestul a plecat de la faptul că sătenii cred că preotul a transformat biserica într-o adevărată fabrică de făcut bani pentru propriul buzunar, mai ales după ce s-a decis ridicarea unui nou lăcaş de cult.

Acuzaţii de furt

„La începutul construcţiei bisericii a fost o discuţie aprinsă între preot, casier şi constructori pentru că lipseau peste 3.000 de lei din donaţii. Când au dispărut acei bani, preotul şi-a cumpărat prima maşină. Recent, un alt cetăţean a dat 2.200 de lei şi altul a dat aur. Nimic nu a mai ajuns la casier. Mulţi oameni refuză să dea bani, deoarece nu au încredere că vor fi folosiţi cum trebuie pentru biserică”, a precizat Mircea Ghivnici, unul dintre nemulţumiţi.

O altă problemă pe care o ridică oamenii din Tişăuţi este cea referitoare la modul în care preotul Mircea Bejenariu a concesionat terenul bisericii. Este vorba de circa patru hectare de teren pe care preotul le-a concesionat pentru 49 de ani unui investitor care plăteşte doar 105 lei în fiecare lună.

„E bătaie de joc. Pentru banii ăştia să dai câteva hectare de teren mi se pare anormal. Ce, era pământul preotului? L-a adus el de acasă?”, s-au întrebat enoriaşii nemulţumiţi.

Protopopiatul, împotriva  credincioşilor

Toate nemulţumirile credincioşilor din Tişăuţi au ajuns încă  din luna iulie şi la Protopopiatul Suceava. Deşi oamenii au cerut schimbarea preotului din comună şi aducerea altuia care să aibă o moralitate impecabilă, Protopopiatul nu a luat nicio măsură.
Referitor la închiderea bisericii, preotul Mircea Bejenariu s-a mărginit să spună că este o problemă care se va rezolva. În schimb, conducerea Protopopiatului Suceava a condamnat acţiunea în forţă a sătenilor.

„Sunt câţiva creştini care nu se înţeleg cu preotul, dar ceea ce s-a întâmplat este inacceptabil. Preotul trebuie lăsat să-şi facă meseria. Mă voi deplasa la faţa locului şi voi cerceta ce anume se petrece acolo”, a precizat Vasile Irimia, protopopul de Suceava.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite