Biserica Sfântul Nicolae, rămăşiţă a secolului al XIX-lea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edificiul datează din 1891 şi este inclus în circuitul turistic al Mehedinţiului

Situată în nordul judeţului Mehedinţi, comuna Şovarna are în patrimoniu o construcţie preţioasă, biserica ce străjuieşte satul de mai bine de un secol. Aspectul impozant este dat şi de faptul că lăcaşul de cult este aşezat pe un deal.
Deşi e amplasată într-un cadru natural deosebit, în momentul în care te apropii de ea, nu poţi să nu remarci tencuiala căzută şi tocăria şubredă. Trecerea timpului şi-a lăsat amprenta asupra acestui edificiu. Pentru localnici Biserica Sfântul Nicolae înseamnă foarte mult. În primul rând, înseamnă locul unde se odihnesc rudele şi strămoşii fiecăruia, pentru că cimitirul satului se află chiar în curtea largă a bisericii.

Această biserică este un loc care îi uneşte pe oameni

Biserica reprezintă, de asemenea, locul de întâlnire la marile sărbători, când curtea devine neîncăpătoare. Este un loc care îi uneşte pe oameni şi le dezvoltă simţul solidarităţii.

„Aici veneau şi părinţii noştri şi bunicii şi stră-stră-bunicii. Parcă ar avea 1.000 de ani, noi aşa simţim, că e aici de când lumea. Fără biserica asta, ar fi tare rău, mamă“, ne-a spus o localnică, Floarea Duţu, care este pensionară şi vine să aprindă câte o lumânare în fiecare săptămână.

Cutremurul din ’77 a distrus biserica

Biserica este construită în stil cruce, în anul 1891 şi a fost pictată, în 1897, de acuarelistul Ion Georgescu. În 1940 a trecut prin primul cutremur, în urma căruia a avut nevoie de reparaţii, pentru ca, 37 de ani mai târziu să sufere grave deteriorări cauzate de cutremurul din 1977.

Învăţătorul Mosteoru Dumitru a insistat pe lângă autorităţile vremii ca edificiul să fie legat în fier, obţinând astfel o rezistenţă mai bună. Construită din piatră şi cărămidă, biserica a rezistat peste timp şi este, din martie 2008, monument istoric inclus în circuitul turistic mehedinţean. Proiectul „Premise pentru un turism durabil în geoparcul Platoul Mehedinţi“, în care a fost inclusă şi biserica Sfântul Nicolae, a fost iniţiat de Consiliul Local şi finanţat de Phare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite