Buău: Un fost magistrat expune pictură în aula Bibliotecii Judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Buzoianca Rodica Băceanu, unul dintre cei mai riguroşi judecători până în urmă cu trei ani, când s-a pensionat, a debutat săptămâna aceasta ca autor al unei expoziţii de pictură, găzduită de Biblioteca Judeţeană „V. Voiculescu”.

La vernisaj au fost prezenţi atât foşti colegi din magistratură cât şi prieteni din rândul artiştilor plastici amatori. La prima sa expoziţie, pictoriţa Rodica Băceanu supune criticii publicului peste 20 de lucrări, pictate pe parcursul ultimilor trei ani, în atelierul pe care şi l-a amenajat după pensionare într-un colţişor din reşedinţa sa de la Mierea.

Expoziţia nu este un semn de orgoliu, ci are sensul unei dăruiri necondiţionate chiar şi a imperfecţiunilor fireşti la orice trecut. Abia în ultimii trei, patru ani s-au unit timpul şi linişea în existenţa mea însă pictura a fost o permanenţă în modesta mea biografie. Îmi vin în minte primele expoziţii de la Liceul de Artă, unde nu am stat decât şase luni, prima zi de facultate unde am construit ad-hoc pe un perete de cămin studenţesc o expoziţie de grafică în cărbune. A venit apoi austerul negru al robei, care a înăbuşit o perioadă culorile din mine şi le-a transformat în tonuri de gri. Prin pictură am găsit o formă mai profundă de comunicare cu oamenii. Am parcurs acest drum în mare măsură ca autodidact, înconjurat de natură şi cu speranţa că vreodată o sa fac şi eu parte din lumea artiştilor plastici”, a spus pictoriţa în cuvântarea din deschiderea expoziţiei.

Printre temele abordate de artistă, predomină peisajele şi florile. „Culorile sunt departe de a fi stridente iar în lucrările sale se simt rezonanţe ale creaţiilor unor mari artişti precum Claude Monet, Edouard Manet, Van Gogh, sau din pictura rusească. Picoriţa porneşte de la realitate, o studiază, iar din această contemplaţie rezultă o pictură bine articulată, riguroasă, o pictură serioasă despre care ai zice că nu este emanaţia unei sensibilităţi feminine ci a unei persoanlităţi care a lucrat într-un mediu riguros”, a spus Vasile Tudorică, pictor şi critic de artă.

Expoziţia poate fi admirată în fiecare zi, între orele 9 şi 17, în Aula Basil Iorgulescu a Bibliotecii Judeţene.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite