Bethleemul românesc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de credincioşi au mers ieri în pelerinaj la Peştera Sfântului Andrei, considerată locul de naştere a creştinismului în ţara noastră. Preoţii au sfinţit sute de litri de apă de la izvorul făcător de minuni, iar oamenii s-au rugat la racla cu moaştele patronului spiritual al românilor.

Pelerinii au ajuns încă de duminică la peştera de lângă localitatea Ion Corvin, pentru a se ruga. Mulţi dintre ei au dormit în maşini şi autocare pentru a participa dimineaţă la slujbă.

„Este poarta de intrare a ortodoxismului în România şi tocmai de aceea i se spune Bethleemul românesc", explică părintele Visarion, unul dintre cei mai în vârstă preoţi de la mănăstire, numărul mare de oameni.

Credincioşii sunt convinşi că rugăciunile făcute pe patul unde se spune că a dormit apostolul sunt miraculoase. Riţa Bălan, din Voluntari (Ilfov) are 65 de ani şi crede mai mult decât oricine că minunile există. „M-am rugat aici, iar fata mea şi-a găsit liniştea şi a reuşit să se căsătorească în felul acesta", a povestit femeia.

Fiecare om intră în peşteră cu o speranţă. Pereţii cavernei ascund bileţele pe care oamenii îşi scriu cele mai ascunse dorinţe. „Copiii vor să aibă note mari la şcoală, părinţii lor să aibă spor în casă, iar bătrânii - sănătate", spune părintele Visarion. Credincioşii se roagă şi la racla cu moaştele Sfântului Andrei, care se află în biserica de lângă peşteră.

Apa care face minuni

În apropierea peşterii se află un izvor cu puteri miraculoase. „Tradiţia spune că Sfântul Andrei nu avea apă pentru a boteza creştinii şi a bătut cu toiagul într-o stâncă. De acolo a ţâşnit firicelul de apă. Apa are proprietăţi miraculoase. Oamenii cu credinţă s-au vindecat datorită acesteia", povesteşte părintele
Visarion.

Peştera a fost descoperită în 1918

Sfântul Apostol Andrei a fost ucenicul lui Ioan Botezătorul. După Înălţarea Domnului la cer şi Pogorârea Sfântului Duh, apostolii au tras la sorţi pentru a stabili locurile unde vor merge pentru a propovădui creştinismul. Sfântul Andrei a ajuns în Scythia Minor, Dobrogea de azi. Peştera în care a trăit propovăduitorul a fost descoperită în 1918 de avocatul Jean Dinu.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite