Becali, suspectat de blat la Tribunal
0Ziarul „Adevărul“ a aflat în exclusivitate „strategiile“ prin care a fost eliberat Gigi Becali. Latifundiarul a fost pus în libertate ca urmare a unor vicii de procedură. Consiliul Superior al Magistraturii verifică modul în care s-a constituit completul care l-a eliberat pe Becali.
MAI CITIŢI ŞI:
Decizia de eliberare a a lui George Becali din arest capătă conotaţii suspecte. Măsura decisă de magistraţii Tribunalului Bucureşti pare a fi făcută pe o bază în care au fost ocolite mai multe puncte din tehnica de lucru. „Micile scăpări“ de la Tribunalul Bucureşti i-au oferit latifundiarului şansa de a fi liber de Paşte.
Drumul dosarului
Primul lucru ciudat s-a petrecut la începutul Săptămânii Patimilor. Atunci omul de afaceri a depus la Judecătoria Sectorului 1 două cereri. Una de eliberare sub control judiciar, a doua - de înlocuire a arestului preventiv cu interdicţia de a părăsi ţara.
Prima solicitare a fost judecată joi. Avocaţii omului de afaceri au aflat că cererea de eliberare a fost respinsă. Urma însă a doua şansă – vineri urma să se judece cererea de înlocuire a arestului cu interdicţia de a părăsi România.
Numai că, surpriză, George Becali a anunţat în Joia Neagră că renunţă la cererea pe care instanţa trebuia să o judece a doua zi.
Practic, Becali rămânea cu şansa destul de mică a recursului de la Tribunal. Acest recurs, însă, nu se ştia când va avea loc.
A câştigat ca la cazinou: computerul a ţinut cu el

Gigi Becali a fost eliberat în baza unor măsuri luate în regim special, cu vicii de procedură Foto: Click!
În cazul în care cererea lui Becali de la Judecătorie nu era retrasă, omul de afaceri urmă să fie judecat de aceeaşi instanţă unde pierduse de fiecare dată. În acelaşi timp se pierdea şi oportunitatea de a fi judecat recursul de la Tribunal în regim de urgenţă.
În aceeaşi zi, 16 aprilie, potrivit unor surse judiciare, de la Tribunal s-ar fi telefonat pentru a se cere în regim de urgenţă dosarul lui Becali pentru a fi soluţionat înainte de Sărbători. Fiind scăpat de cererea de la Judecătorie – pe care şi-o retrăsese cu câteva ore mai devreme – Becali avea drum liber la recurs.
În acelaşi timp, la Tribunal se formase, ad-hoc, un complet de recurs la Secţia 1 Penală. Acesta urma să fie pregătit pentru o eventuală judecare a lui Becali chiar a doua zi, în Vinerea Mare.
Mai mult, surse din magistratură spun că la Secţia 1 Penală, potrivit planificării interne făcute cu mult timp înainte, pentru ziua de vineri nu exista nici complet de apel, nici de recurs.
Acest complet special îl avea în echipă chiar pe preşedintele Secţiei 1 Penale, Constantin Marin Marino. Dosarul a ajuns seara şi a fost băgat direct în sistemul computerizat Ecris.
Acest sistem este cel care distribuie aleatoriu dosarele şi termenele de judecată. Noroc chior pentru Becali: sistemul a ales ca termen de judecată a dosarului abia adus la Tribunal chiar ziua de vineri.
Ba, mai mult, acelaşi Ecris a ales şi secţia care urma să judece dosarul latifundiarului. Bafta curată, computerul a ales exact completul de la Secţia 1 Penală, chiar dacă pentru ziua de vineri de serviciu erau cei de la Secţia a 2-a Penală.
Practic, norocul lui Gigi Becali a fost computerul care a ales şi data urgentă şi completul „de urgenţă“. Şi a fost eliberat. Interesant este şi faptul că dosarul bodyguardului său, Marcel Popa, nu a beneficiat de urgenţele apărute la Tribunal, deşi se afla în acelaşi stadiu.
„Sfântul Gigi“
În timp ce la tribunal scandalul eliberării lui Gigi Becali lua proporţii, ieri, la palatul acestuia de pe Bulevardul Aviatorilor era veselie mare. Atât în curte, cât şi în casă, toţi cei prezenţi la sărbătorirea zilei de Sf. Gheorghe, ciocneau cupe cu şampanie în cinstea latifundiarului. Patronul Stelei i-a aşteptat pe invitaţi cu bucate alese: friptură de miel, ouă vopsite, cozonac şi şampanie.
Pe ultima sută de metri

Constantin Marino, preşedintele Secţiei 1 Penale a Tribunalului Bucureşti
După ce a fost trimis după gratii, George Becali a încercat de trei ori să scape de arestul preventiv. Prima dată a fost recursul de la Tribunalul Bucureşti, formulat împotriva încheierii prin care Judecătoria Sectorului 1 a dispus arestarea preventivă pentru 29 de zile.
A urmat la Judecătorie o cerere de revocare a mandatului de arestare formulată de avocaţii latifundiarului. A treia încercare a avut loc în 16 aprilie, la aceeaşi instanţă, când Becali a cerut să fie eliberat provizoriu sub control judiciar. Toate cererile făcute de avocaţii lui Gigi Becali au fost respinse. El a fost eliberat vineri, 17 aprilie, de un complet constituit ad-hoc la Tribunalul Bucureşti.
Consiliul Superior al Magistraturii s-a autosesizat
Ieri, Consiliul Superior al Magistraturii s-a autosesizat cu privire la eliberarea din arest a lui Gigi Becali, respectiv în legătură cu modul în care a fost repartizat dosarul la Tribunalul Bucureşti, unde cu două voturi din trei s-a hotărât punerea în libertate a acuzatului.
Biroul de presă al CSM a comunicat că va fi verificat modul în care s-a repartizat aleatoriu dosarul privind judecarea cererii de eliberare condiţionată sub control judiciar a lui Gigi Becali.
Totodată, vicepreşedintele Tribunalului Bucureşti, magistratul Laura Andrei, a precizat pentru Mediafax că dosarul referitor la eliberarea lui Gigi Becali a fost repartizat aleatoriu, aceluiaşi complet de judecată constituit în cadrul Secţiei I a Tribunalului Bucureşti care asigura permanenţa la 17 aprilie.
Declaraţia publică, de ieri, dată de vicepreşedintele Tribunalului, Laura Andrei, a venit tardiv. Abia în plin scandal, judecătoarea a binevoit să facă unele precizări. Până atunci, orice întrebare legată de acest caz a provocat furia înaltului magistrat.
Scandal la Tribunal
Încă de miercuri, 22 aprilie, ziarul „Adevărul” a cerut răspunsuri la opt întrebări legate de procedura prin care a fost eliberat Becali.
Ieri, s-a constatat că întrebările transmise prin adresă oficială cereau răspunsuri care să lămurească neclarităţile pe care acum le verifică CSM. Însă întrebările au provocat indignarea vicepreşedintei Tribunalului Bucureşti, judecătoarea Laura Andrei, care ocupă şi funcţia de purtător de cuvânt al instituţiei. Ea a catalogat întrebările ziariştilor drept „insinuante“ şi „nesimţite“.
Laura Andrei a declarat că nu va răspunde la nicio întrebare cu excepţia uneia singure, care nu ar fi implicat „consiliere avocăţească”. Mai mult, judecătoarea a ameninţat că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii pentru a-i apăra reputaţia.