Becali poate să părăsească ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis că Gigi Becali poate să părăsească din ţară. Tribunalul Bucureşti a admis, astfel, recursul lui Becali împotriva sentinţei date de Judecătoria Sectorului 1.

"Justiţia nu putea lua altă decizie decât să-mi dea dreptate", a declarat, la Realitatea Tv, Gigi Becali.

Gigi Becali a declarat, vineri, în faţa magistraţilor Tribunalului Bucureşti, că se consideră discriminat în condiţiile în care pentru doi dintre bodygarzii săi implicaţi în răpirea presupuşilor hoţi ai maşinii sale a fost ridicat deja controlul judiciar.

De asemenea, Becali i-a mai spus preşedintelui completului de judecată, judecătorul Mitu Stegaru, că s-a interesat în privinţa sa şi a aflat că este "un om drept". "Aşa îmi place să mă judec, domnule judecător, judecătorul să comunice cu mine", i-a mai spus Gigi Becali judecătorului. Judecătorul i-a explicat însă lui Becali că legea prevede ca magistraţii să nu discute cu acuzaţii în sala de judecată.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite