Baza de kaiac-canoe, în colaps financiar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Baza de kaiac-canoe,  în colaps financiar
Baza de kaiac-canoe, în colaps financiar

Antrenorii clubului orşovean au renunţat deja să participe la două competiţii internaţionale pentru că nu mai sunt fonduri

Clubul sportiv de kaiac-canoe din Orşova produce pe bandă rulantă campioni. Din cauza lipsei finanţării, clubul a fost nevoit să renunţe deja la două regate internaţionale, una dintre ele câştigând-o până acum de patru ori. „Suntem puşi în situaţia să nu ne putem face o planificare performanţială. Am renunţat deja la două regate internaţionale. Săptămâna viitoare era Regata Savona din Italia, de mare tradiţie, pe care am câştigat-o de patru ori până acum. De la fiecare ediţie am venit cu 10-15 medalii“, ne-a spus antrenorul Beniamin Zabet, coordonatorul clubului orşovean. Pentru regata din Italia, centrul ar avea nevoie de circa 40.000 lei, pentru o delegaţie de circa 30 de persoane.

Au dormit şi pe jos în competiţii


Cei 120 de sportivi fac performanţă într-o sărăcie lucie. În baza nautică trăiesc la limita existenţei, iar în deplasări, sunt nevoiţi să îndure condiţii de-a dreptul umilitoare. Copiii care pot reprezenta viitorul kaiacului de mare performanţă din România au ajuns să doarmă, pe jos, în competiţiile sportive. „La campionatele naţionale am stat într-o cazare de 10 lei, pe nişte saltele pe jos“, ne-a precizat antrenorul emerit Beniamin Zabet.        
Situaţia financiară actuală este una fără precedent. Întreruperea activităţii, în plin sezon competiţional, ar reprezenta o pierdere de proporţii pentru sportul românesc.
„Avem datorii mari, având în vedere faptul că la campionatele naţionale şi la toate concursurile care au fost în vară, noi am participat cu un număr de peste 80 de sportivi, din care 70 au fost medaliaţi, iar alţii, chiar dacă nu au fost medaliaţi, au reuşit să intre în loturile naţionale de juniori“, a adăugat Beniamin Zabet. În acelaşi timp, aceşti copii au avut nenorocul să se nască într-o ţară care batjocoreşte până şi performanţa. O dovadă a acestui fapt este că, deşi au obţinut 147 de medalii, la diferite competiţii, sportivii nu au fost premiaţi nici până acum.

ISJ ştie că performanţa nu e finanţată

Pentru a supravieţui, clubul ar avea nevoie, lunar, de circa 1 milion lei. Suma este însă prea mare, având în vedere faptul că, în întreg anul trecut, baza a primit 400.000 lei. „Ca peste tot în România, sistemul sportiv atât la nivel de cluburi ale Ministerului Tineretului şi Sportului, cât şi cluburile sportive şcolare sunt subfinanţate. Din păcate, pentru România, sportul nu mai este demult o prioritate, ajungând în acest moment ca el să existe numai la nivel de seră. Adică, ici şi colo, câte o oază de performanţă, cum este şi Orşova. Şi, dacă nici aceste oaze nu le mai finanţăm, sportul aproape că va dispărea din România“, ne-a declarat inspectorul şcolar general Marius Screciu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite