Bătrânul şi Marea Neagră

Dumitru Galiu este căpitan pe un vaporaş care plimbă turiştii pe Lacul Siutghiol.. „Nea Galiu“ şi-a dedicat viaţa mării. A petrecut mai bine de jumătate de secol fie pe nave comerciale, fie pe vase mici de croazieră pe lacurile de la Marea Neagră.

Pe litoralul românesc găseşti oameni care şi-au dedicat viaţa mărilor şi oceanelor lumii. Din această echipă de temerari face parte şi Dumitru Galiu, în vârstă de 76 de ani.

Îşi aduce foarte bine aminte de începuturile pasiunii sale pentru navigat. „Am făcut şcoala de marină în port, la Constanţa. Doi ani a durat pregătirea. Pe atunci nu era institut. Mi-a plăcut să călătoresc mereu, să văd alte ţări“, povesteşte bătrânul căpitan. A pus piciorul pe primul vas la 15 decembrie 1951. De atunci a trecut mai bine de o jumătate de veac.

În anii ’50-’60 era un privilegiu să poţi pleca în lume. „Mi-am dorit mereu să văd alte societăţi, numai aşa puteam să fac comparaţie între viaţa trăită de noi şi viaţa pe care o duceau străinii“, mai spune Dumitru Galiu.

A văzut lumea

Cu timpul, familia s-a împăcat cu gândul că nea Galiu pleacă mereu pe mare. Prima etapă a vieţii de marinar s-a încheiat în 1955, când a intrat în serviciul militar pentru doi ani, după care şi-a reluat cursele pe nave comerciale până în 1973. În această perioadă şi-a obţinut certificatul de conducător de şalupă.

A primit brevetul de căpitan în 1975. Începutul a fost o provocare, ţinând cont şi de dotarea precară a navelor comerciale de după cel de-al Doilea Război Mondial. „Am fost marinar pe nave de cursă lungă vechi, ieşite din război. Aşa era pe timpul ăla. În ’52 deja ajunsesem în portul Latakia, Siria, în Beirut, Liban, în Alexandria, Egipt. Am ajuns şi la Marsilia, Franţa“, continuă nea Galiu.

Turismul românesc: „o debandadă“

Anul 1980 îl găseşte debarcat. Renunţă să mai lucreze pe vasele comerciale şi se retrage în turismul nautic. A preferat să plimbe turiştii, în loc să mai înfrunte oceanele. Cum era de aşteptat, familia a considerat că aceasta este cea mai bună opţiune.

Dumitru Galiu povesteşte că până în ’89 turismul estival în România era mai „cumsecade“: „Turismul era altfel înainte de Revoluţie. Oamenii erau mult mai respectuoşi cu noi, iar cei din servicii încercau să le facă pe plac. În alte ţări ştiam cum e. Turismul particular de acum e o debandadă“.

Când vine vorba de familie, chipul marinarului se luminează. „Am un băiat, Eduard Gabriel, care e tot marinar şi are 50 de ani. A făcut şcoala profesională de marină şi e motorist pe o navă. Face linie cu containiere.

La şase luni se schimbă echipa“, vorbeşte cu mândrie căpitanul despre băiatul lui. Zâmbeşte şi mai mândru când vine vorba despre cei doi nepoţi, Silvian şi Manuel. Nu s-a supărat că marinăria nu s-a lipit de ei. Cel mare, Silvian, a terminat facultatea şi lucrează la o şcoală ajutătoare, iar Manuel este student la electronică.

Nu oricine face marinărie. Îţi trebuie tărie de caracter, dar mai ales pasiune. Nu-i place să vorbească despre condiţiile de pe vasele comerciale de atunci.

Nea Galiu spune că nici nu puteau fi numite condiţii: „Pe atunci n-aveam lumină pe vase, nu erau frigidere. Când plecam din port, luam mereu cu noi calupuri de gheaţă ca să nu se strice provizia de carne, de peşte. Aveam şi putini de brânză. În plus, nu aveam baie şi stăteam câte patru marinari într-o cabină de doi metri lăţime şi trei lungime“.

Călătorie pe Insula Ovidiu

Vaporaşul „Ovidiu“ face curse zilnice pe Insula Ovidiu, de pe Lacul Siutghiol. Turiştii au la dispoziţie acolo 20 de locuri de cazare, în 10 căsuţe de trei stele. Camerele sunt dotate cu pat dublu, grup sanitar propriu, aer condiţionat, televizor, cablu, minibar. Un restaurant rustic şi o terasă ţărănească oferă mâncăruri tradiţionale pescăreşti. Un bilet costă 20 de lei. Vaporaşul porneşte cu un grup de cel puţin 20 de persoane, iar şalupa este folosită pentru şase turişti.