Bătrân împuşcat de un poliţist în propria curte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un scandal izbucnit în comuna Unirea s-a încheiat abia după ce un agent a împuşcat în picior un bărbat de 77 de ani. Bătrânul şi-a lovit cu un par vecinul care petrecea aproape în fiecare noapte. Amândoi au ajuns la spital.

Petre Ţepelea (77 de ani), din comuna Unirea, a fost împuşcat în urma unui scandal cu furci şi cu topoare.

Bărbatul  a povestit că s-a luat la bătaie cu vecinul său, Marian Tănase, şi cu amicul acestuia, Ştefan Ruică, întrucât nu mai suporta teroarea la care era supus, zi de zi, împreună cu familia lui.

„Cei doi dădeau petreceri noapte de noapte şi m-au adus la disperare. Am ieşit să le spun să înceteze, iar ei s-au pus cu pietre pe geamurile casei mele, le-au spart, au rupt gardul şi au intrat peste mine. Era normal să mă apăr“, a declarat Ţepelea.

Bătrânul a spus că, de frică să nu fie omorât, a pus mâna pe un par şi l-a lovit pe Tănase. La faţa locului au sosit doi poliţişti, iar unul dintre aceştia l-a împuşcat pe bătrân în picior.

Septagenarul se teme să nu fie omorât

„Poliţiştii au intrat în curte şi, fără să mă someze, au tras în mine. Am ajuns în casă cu sângele şiroidu-mi din picior. M-au dus la spital şi de acolo nu mai ştiu nimic de mine. Norocul meu a fost că glonţul doar m-a şters şi nu mi-a intrat în picior”, a declarat Ţepelea.

Bătrânul a fost dus la Spitalul din Calafat, unde a primit îngrijiri medicale. Ţepelea a spus că se teme să nu fie omorât în urma acestui scandal şi chiar se gândeşte să-şi vândă casa şi să se mute la fiul său, aflat în aceeaşi comună.

Tănase, care a ajuns la Spitalul Judeţean din Craiova, a spus că bătrânul îi datora o sumă de bani şi că de acolo a pornit gâlceava. „A venit la   mine cu o furcă şi cu un topor şi a încercat să mă omoare. Normal că poliţiştii au tras, pentru a-mi salva viaţa“, a declarat Tănase.

Poliţiştii spun că vinovat e bătrânul

Poliţiştii susţin că au folosit regulamentar armamentul din dotare. „Bărbatul de 77 de ani a pus în pericol viaţa tânărului de 28 de ani. Petre Ţepelea a fost somat să înceteze să îl mai lovească pe  Marian Tănase şi dat fiind că nu s-a conformat, poliţiştii au tras“, a declarat Adrian Căpraru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.

Toate persoanele implicate în scandal sunt cercetate de oamenii legii pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniştii publice, loviri şi alte violenţe. Marian Tănase şi Ştefan Ruică au mai fost amendaţi pentru tulburarea liniştii publice.

image

Poliţiştii au intrat în curte şi, fără să mă someze, au tras în mine. Am ajuns în casă cu sângele şiroidu-mi din picior.

image


Petre Ţepelea
localnic

image

Petre Ţepelea a fost somat să înceteze să-l mai lovească pe  Marian Tănase şi dat fiind că nu s-a conformat, poliţiştii au tras.

image


Adrian Căpraru
purtător de cuvânt al IPJ Dolj

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite