Bătălie crâncenă cu gripa porcină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Virusul se răspândeşte cu rapiditate, iar omenirea aşteaptă un vaccin ce nu va fi disponibil mai devreme de luna septembrie. În România a fost înregistrat al 17-lea caz de infestare cu virusul A (H1N1). În lume sunt peste 40.000 de persoane bolnave.

Institutul Cantacuzino a confirmat ieri apariţia unui nou caz de gripă A (H1N1). Este vorba despre un bărbat care a călătorit în acelaşi avion cu fetiţa internată, cu câteva zile în urmă, la Timişoara. El a stat pe scaunul din spatele celui pe care a stat copilul în cursa ce venea de la Toronto, Canada.

Pacientul se află internat la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Timişoara, fiind sub supraveghere medicală şi supus unei terapii intensive cu antivirale.

Starea sa de sănătate are o evoluţie pozitivă. Acesta este cel de-al 17-lea caz de infectare cu noul virus gripal înregistrat în România. Fetiţa, diagnosticată şi ea cu gripă porcină, este în continuare internată în Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Timişoara, iar starea ei de sănătate este bună.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au declarat că cei patru pacienţi internaţi săptămâna trecută la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş“, Bucureşti au o evoluţie favorabilă.

Ei se află sub supraveghere medicală şi sub tratament antiviral. Cei patru pacienţi, internaţi săptămâna trecută, sunt părinţii bărbatului de 37 de ani, care a sosit la data de 10 iunie din Canada, şi soţia acestuia.

Primul caz de îmbolnăvire din România, „cazul 0” în limbaj de specialitate,  este al unei femei, în vârstă de 30 de ani, care a sosit în ţară cu o cursă aeriană din  New York, la data de 23 mai.

Acest caz a fost confirmat la 27 mai de către Institutul Naţional Cantacuzino. Următoarele două cazuri au fost cu transmitere secundară, la copilul  în vârstă de 1 an şi 2 luni de zile şi la tatăl femeii.

Situaţia în lume

La nivel mondial, numărul cazurilor de îmbolnăvire, dar şi al deceselor, continuă să crească într-un ritm alarmant. Mai mult, prezenţa virusului A(H1N1) a fost confirmată în ţări în care până în prezent acesta nu fusese semnalat.  Un exemplu în acest sens este Iordania, care, ieri, a anunţat existenţa primelor două cazuri de contaminare (două tinere sosite recent din Canada).

Tot ieri, autorităţile sanitare din Noua Zeelandă au declarat că numărul cazurilor de gripă porcină s-a triplat în ultima săptămână, ajungând la 145, câteva şcoli fiind închise. Situaţia s-a agravat şi în Franţa, ţară care se confruntă cu apariţia primului focar de circulaţie activă a virusului, după ce 10 cazuri de contaminare au fost depistate într-un colegiu din apropiere de Toulouse.  

Grecia, la rândul său, a înregistrat două noi cazuri ieri, în timp ce Argentina a anunţat, la începutul săptămânii, primul său deces cauzat de gripă (un bebeluş de numai trei luni). Cât priveşte Australia, continent intens afectat de prezenţa virusului A(H1N1), cu peste 2.330 de cazuri confirmate, autorităţile au creat un nou nivel de alertă, numit „protecţie“.

Până ieri, 163 de oameni au murit din cauza gripei porcine. Vaccinul împotriva gripei porcine va fi disponibil, cel mai devreme, la începutul toamnei.

Şase măsuri de prevenire

1 Acoperiţi-vă nasul şi gura cu batista personală în timpul strănutului sau al tuşitului. Nu împrumutaţi batistele personale. Astfel, reduceţi riscul ca persoanele din jurul dumneavoastră să se îmbolnăvească.

2 Nu duceţi mâna la ochi sau la gură decât după ce a fost spălată cu apă şi săpun.

3 Evitaţi pe cât posibil aglomeraţia.

4 Evitaţi contactul apropiat cu persoane care prezintă semne clinice evidente de afecţiuni acute respiratorii (febră, tuse, strănut, ochii congestionaţi).

5
Spălaţi-vă mâinile, des, cu apă şi săpun. Produsele de curăţare a mâinilor pe bază de alcool pot fi, de asemenea, eficiente.

6 Persoanele care prezintă simptome asemănătoare gripei trebuie izolate de restul familiei. Acestea trebuie să se prezinte la medicul de familie pentru stabilirea diagnosticului şi a tratamentului. Dacă aveţi febră şi semne de infecţie respiratorie (tuse, dureri de cap, greutate la respiraţie, dureri musculare), prezentaţi-vă de urgenţă la medicul de familie, iar, în lipsa acestuia, la un spital de boli infecţioase.

Viruşii, întâmpinaţi la graniţă cu măşti şi mănuşi

image

Poliţia de frontieră de la Porţile de Fier îi controlează pe cei care intră în România   Foto: C. Popescu



Poliţiştii de frontieră din toată ţara au luat măsuri de protecţie pentru a evita contaminarea cu virusul gripei porcine, mai ales că, la începerea sezonului estival, a crescut numărul românilor care lucrează în străinătate şi vin acasă în concediu. De pildă, în ultimele 48 de ore, la vama Porţile de Fier I au fost verificate aproape 50 de persoane care veneau din ţări unde există cazuri de gripă porcină.

Astfel, medicii, vameşii şi poliţiştii de frontieră au început să poarte măşti de protecţie şi mănuşi de unică folosinţă. „S-au luat măsuri de dezinfectare a tonetelor de control şi inclusiv a spaţiilor din cadrul punctului unde lucrează întreg personalul”, a declarat subinspectorul Sorin Coman, şeful Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I.

Cei care trec graniţa spun că nu sunt deranjaţi de măsurile luate. “Nu mi-e frică de gripă pentru că nu am intrat în contact cu persoane bolnave. Nu mă deranjează controlul, este mai bine că se face”, a spus un italian, care a venit ieri în România.  

De asemenea, a fost interzisă introducerea în ţară a produselor de origine animală. „Supraveghem bagajele personale ale pasagerilor, să nu existe carne şi produse din carne, lapte şi produse lactate”, a declarat dr. Adrian Osiceanu, reprezentantul Direcţiei Sanitar-Veterinare Mehedinţi. 

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite