Băsescu a promulgat legile austerităţii, modificate de Parlament după decizia CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, luni, decretele pentru promulgarea legilor austerităţii care prevăd scăderea salariilor bugetarilor cu 25% şi recalcularea unor pensii speciale, după ce Parlamentul le-a pus în acord astăzi dimineaţa cu decizia CCR.

Parlamentarii au adoptat astăzi cu 321 voturi "pentru" şi 2 împotrivă reexaminarea legii echilibrului bugetar în acord cu decizia CCR, prin care se elimină articolul referitor la reducerea pensiilor cu 15%.

În această lege este cuprins şi articolul care prevede reducerea salariilor bugetarilor cu 25%, care a a fost declarat constituţional.

Totodată, plenul reunit a adoptat, cu 323 voturi "pentru", 24 "împotrivă" şi 3 abţineri, raportul comisiilor juridice, prin care se elimina, din legea privind unele măsuri în domeniul pensiilor, prevederea privind recalcularea pensiilor magistraţilor, după ce Curtea Constituţională a stabilit că acest punct este neconstituţional.

Comisiile juridice reunite au adoptat ieri cu unanimitate de voturi, rapoarte de eliminare a articolelor declarate neconstituţionale de către CCR din cele două legi asupra cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea.

Curtea Constituţională a hotărât vineri că unele prevederi din legile austerităţii, pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea în Parlament, sunt neconstituţionale. Acestea se referă, în special, la reducerea pensiilor cu 15%.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite