Băsescu: "România este departe de a fi în categoria ţărilor care sunt în cea mai mare dificultate"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băsescu a avut o întâlnire informală la Parlament cu grupurile parlamentare care susţin Guvernul.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că România este departe de a fi în categoria ţărilor care sunt în cea mai mare dificultate, în comparaţie cu alte state din UE.

"În primul rând am considerat că am obligaţia, ca împreună cu premierul şi ministrul de finanţe să explicam grupurilor parlamentare care susţin guvernul acordul cu FMI, UE şi Banca Mondială. Am ţinut să fac câteva remarci legate de modul în care se fac numirile în teriroriu şi de cum alianţa implementează legislaţia în vigoare. Percepţia mea este că va fi susţinere pentru acest program pentru că este în interesul naţional."

"Dacă suntem corecţi, România este departe de a fi în categoria ţărilor care sunt în cea mai mare dificultate. Sunt alte ţări din zona euro.(...) Consider că acest program este unul care să ne menţină suveranitatea. Statele care au ajuns în mare dificultate financiară cedează foarte mult din suveranitate pentru a-şi achita datoriile" a declarat, după întâlnirea cu parlamentarii coaliţiei, preşedintele Traian Băsescu.

"Nu eu trebuie să vorbesc în numele parlamentarilor, apreciez esenţială transparenţa acordurilor cu FMI , UE şi Banca Mondială. Am lăsat exemplare ale acestor documente să fie multiplicate şi distribuite şi inormaţii cu privire la situaţia bugetului."

"Din bugetul de stat se plătesc 10 miliarde de euro datorii şi dobânzi la datorii făcute în 2007 şi 2008.  36% din buget se duce pe sistemele sociale, iar 27% pe salariile din sectorul bugetar."

Traian Băsescu va participa mâine la discuţiile dintre Guvern, sindicate şi partidele politice.

PSD a anunţat deja că nu va lua parte la întâlnire, în timp ce liberalii au declarat că vor participa la discuţii.

Întâlnirea va avea loc la ora 11 la Palatul Parlamentului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite