Băsescu: Nu mă hazardez să spun că am ieşit din criză

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi că, deşi trimestru I confirmă criza economică în România, semnele din aprilie sunt pozitive. El a precizat însă că nu se hazardează să anunţe,  pe baza acestor date, ieşirea din criză. Şeful statului a făcut aceste afirmaţii la Congresul Studenţilor din România.

"După cum aţi văzut, trimestrul I confirmă criza economică, dar încă nu sunt îndeplinite standardele să putem afirma că România este în recesiune, însă avem o scădere a PIB de 6,4% pe primele trei luni ale anului. Semnele din aprilie sunt pozitive, dar nu mă hazardez să mă bucur şi să afirm că începem să ieşim din criză, aş aştepta şi trimestrul doi, adică sfârşitul lunii iunie", a precizat Băsescu.

Preşedintele a arătat că, personal, are drept obiectiv ca România să nu intre într-un derapaj economic.

"Orice măsură care va trebui luată pentru a evita derapajul economic vă asigur că va fi luată, chiar dacă este an electoral şi chiar dacă va fi dureroasă. În evaluările noastre, dar nu mai pun mâna în foc pentru nimic, în decembrie aveam informaţiile oficiale că România va avea o creştere economică între 3 şi 6%, în orice caz, după evaluările existente acum, pe care nu mi le asum, doar vi le transmit ca informaţie, se pare că începem să ne revenim, dar în niciun caz nu afirm că România este pe drumul de a ieşi din criză", a explicat preşedintele.

Şeful statului a admis că se aştepta la o cădere mult mai puternică a economiei româneşti în primul trimestru, evaluările sale relevând faptul că scăderea PIB-ului în primele trei luni ale anului 2009 va fi de 8%.  "Iată că este de 6,4%, să sperăm că nu coboară mai mult", a spus Băsescu.

Traian Băsescu a reiterat afirmaţia făcută şi ca alte ocazii privind condiţionarea candidaturii pentru un nou mandat la Preşedinţie de mersul crizei economice, întrebat de un student dacă la Congresul de anul viitor va mai fi prezent în calitate de şef al statului. "Dacă ne vom întâlni şi la anul în aceeaşi formulă depinde de criză. Fiind conştient de acest lucru, tocmai de aceea mi-am asumat ca cel mai important target al meu să fie diminuarea efectelor crizei", a spus şeful statului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite