Băsescu: Dacă depăşim deficitul cu un procent, plătim o penalizare de 1,3 miliarde de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat optimist cu privire la faptul că România a depăşit vârful crizei economice, însă a atras atenţia asupra crizei sociale.

"Eu sunt optimist. Putem spune că am depăşit vârful crizei economice, dar nu şi pe al celei sociale. Pentru 2011, prognozele arată că putem intra într-o creştere de 2%, cu condiţia să atingem reformele structurale. Din păcate, o creştere de 2-3% nu ne ajunge, avem nevoie de cel puţin 5%", a afirmat Traian Băsescu în plenul Parlamentului.

Preşedintele a mai spus că România va avea în 2010 un deficit de 6,8%, deşi în primele luni ale anului avea un deficit de 10%, cauzat în special de primele acordate angajaţilor ministerelor, dar şi de acordarea celui de al 13-lea salariu.

Traian Băsescu a atras atenţia că "o depăşire cu un procent a deficitului ar însemna că România ar fi sancţionată cu 1,3 miliarde de lei din fondurile europene".

El a precizat că, indiferent de cine guvernează ţara, "avem nevoie de o continuitate a reformelor". În opinia preşedintelui, criza a fost o oportunitate care a ajutat România să îşi vadă punctele slabe.

Traian Băsescu a vorbit în Parlament şi despre problema neabsorţiei fondurilor europene, adăugând că ar fi utilă o instituţie care să le gestioneze.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite