Traian Băsescu despre fratele lui: "A semnat pentru o firmă şi a fost înregistrat în altă firmă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu despre fratele lui: "A semnat pentru o firmă şi a fost înregistrat în altă firmă"
Traian Băsescu despre fratele lui: "A semnat pentru o firmă şi a fost înregistrat în altă firmă"

Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, în staţiunea Eforie Sud, că există mai multe inadvertenţe în ceea ce priveşte firma de armament la care fratele său, Mircea Băsescu, este acţionar. "Firma pentru care a semnat nu e înregistrată la Registrul Comerţului", a zis şeful statului.

Mai citeşte şi:


"A semnat pentru o firmă şi a fost înregistrat în altă firmă. Interesant, nu? Am primit copia de pe documentele pe care el le-a semnat şi nu-i acelaşi număr de firmă ca acela care a fost înregistrat, deşi a fost introdus în acţionariat".

"Al doilea lucru: un acţionar, în mod paradoxal şi foarte interesant, se duce la televizor şi primul lucru pe care îl are de spus e că trebuie să îl ia pe fratele meu ca să ajungă mai uşor la Cotroceni".

"Un alt aspect interesant este faptul că actele firmei au ieşit acum două zile de la Registrul Comerţului şi aceasta a fost imediat prezentată la televizor. Aceste lucruri interesante nu ştiu în ce categorie să le pun".

"Nici el nu mai ştie din ce să iasă, pentru că firma pentru care a semnat nu e înregistrată la Registrul Comerţului, ci s-au schimbat primele pagini la documentul semnat de el. Nu ştiu în ce condiţii s-a întâlnit cu oameni cu nume atât de sonore din afacerile cu armament"


Preşedintele a mai spus că se va întâlni sâmbătă seara cu fratele său pentru a afla mai multe detalii.

Fratele şefului statului, Mircea Băsescu, este asociat de două luni cu şefii industriei de apărare, dar şi cu reprezentanţii unor mari companii americane din industria de armament şi tehnică militarã, unde activeazã în prezent chiar foşti înalţi ofiţeri NATO şi US Army.

Preşedintele Traian Băsescu i-a solicitat fratelui său să renunţe imediat la calitatea de acţionar la firma cu activităţi legate de domeniul militar. "Să ştiţi că dacă frate-meu se mai bagă în vreo firmă din asta dubioasă, eu pot să nu mai candidez", a zis Băsescu.

În calitate de preşedinte, Traian Băsescu este şi şef al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, organism care aprobă, printre altele, şi programele de achiziţii cu armament şi tehnică militară ale Ministerului Apărării Naţionale.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite