Băsescu: România nu este în pericol să îşi piardă postul de comisar european

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a precizat astăzi, la finalul întrevederii cu omologul său irlanedez,Mary McAleese, că România respectă decizia poporului irlandez de a nu adopta Tratatul de la Lisabona şi a adăugat că nu crede că Bucureştiul este în pericol de a-şi pierde postul de comisar european, informează NewsIn.

"În niciun caz România nu vede o altă soluţie decât aşteptarea unei noi decizii a poporului irlandez cu privire la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Respingem orice soluţie care ar implica lipsă de solidaritate între cele 27 de state membre UE", a spus şeful statului român, referindu-se la referendumul prin care irlandezii au respins Tratatul.

Băsescu a spus, răspunzând unei întrebări venite din partea presei, că nu crede că România este în pericol de a-şi  pierde postul de comisar european odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. "România susţine ca, la Consiliul European din decembrie cel mai târziu,  să adoptăm o soluţie care să nu creeze discuţii în interiorul Uniunii Europene înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Ca atare, propunerea noastră este pentru o extindere a Tratatului de la Nisa în toate efectele lui, inclusiv în acela ca fiecare ţară să aibă câte un comisar în UE", a explicat Băsescu.

Discuţiile dintre cei doi şefi de stat s-au referit şi la utilizarea fondurilor structurale, şeful statului irlandez asigurând că Irlanda va oferi asistenţă României în această problemă.

Preşedintele Republicii Irlanda, Mary McAleese, efectuează o vizită de stat în România în perioada 22-24 septembrie, la invitaţia şefului statului român.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite