Peres i-a mulţumit lui Băsescu pentru lupta sa împotriva antisemitismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele israelian Shimon Peres i-a mulţumit, ieri seara, preşedintelui Traian Băsescu, în deschiderea concertului de la Yad Vashem, pentru faptul că este un luptător remarcabil împotriva antisemitismului, relatează Agerpres.

"Vă mulţumesc pentru că sunteţi în această seară, aici cu noi, un luptător remarcabil împotriva antisemitismului", i-a spus Shimon Peres preşedintelui Băsescu în deschiderea concertului.

În cursul serii, preşedintele statului Israel Shimon Peres a oferit un dineu de stat în onoarea preşedintelui Traian Băsescu. De asemenea, cei doi şefi de stat au participat la concertul în aer liber susţinut de Orchestra Filarmonică a Israelului, în "Piaţa Ghetoului de la Varşovia" a Complexului Institutului Yad Vashem. Orchestra a interpretat Simfonia nr. 3 Kadish a compozitorului Leonard Bernstein.

În cursul după amiezii de ieri, preşedintele Băsescu a fost întâmpinat, în cadrul unei ceremonii oficiale, de către preşedintele Knessetului, Reuven Rivlin. Cu această ocazie, Băsescu a depus o coroană de flori la Monumentul Gal-Ed, memorialul soldaţilor căzuţi în războaiele Israelului.

Astăzi, în cea de-a doua zi a vizitei sale, preşedintele Băsescu se va întâlni cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Israel, va participa la deschiderea Forumului de afaceri româno-israelian şi se va întâlni cu liderul opoziţiei, Tzipi Livni. De asemenea, va vizita Aşezământul Bisericii Ortodoxe Române la Locurile Sfinte, Biserica Sfântului Mormânt şi Zidul Plângerii.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite