Bani pentru oraşele mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va finanţa în iunie, cu 160,1 milioane de euro, programul de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă, de canalizare şi a staţiilor de tratare a

Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei va finanţa în iunie, cu 160,1 milioane de euro, programul de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă, de canalizare şi a staţiilor de tratare a apei din zece judeţe, a declarat, ieri, ministrul delegat pentru lucrări publice şi amenajarea teritoriului, Borbely Laszlo.
"Măsurile vor fi aplicate în localităţile din bazinele hidrografice ale Crişurilor, Someş-Tisa şi Mureş, în localităţile cu o populaţie de până la 50.000 de locuitori care nu au beneficiat de fonduri ISPA", a arătat, ieri, Borbely Laszlo într-o vizită efectuată la Iernut. Borbely a precizat că suma totală a proiectului, pe perioada 2006-2009, este de 208,1 milioane de euro, consiliile judeţene şi locale implicate contribuind cu 40 milioane de euro, iar MTCT - cu 8 milioane de euro. În ce priveşte Mureşul, ministrul a precizat că acest judeţ va beneficia de 28 milioane de euro, intrând, în perioada septembrie-octombrie, în prima fază de finanţare. Menţionăm că, în luna februarie a acestui an, experţii Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei au aprobat în principiu finanţarea proiectului "Apă curată - râu transfrontalier Mureşul", fiind selectate oraşele Sighişoara şi Sovata.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite