Băncile nu pot să relaxeze dobânzile
0Riscurile creditării şi inflaţia induc costuri prea mari. Principalul factor de creştere a creditării este cererea, iar băncile serioase nu vor respinge niciun proiect atât timp cât acesta va fi solvabil, spun analiştii financiari.
Vezi şi:
Băsescu: Guvernul poate încerca să se descurce şi fără bănci
Băsescu: Reacţia băncilor nu e mulţumitoare, o consider incorectă, le reproşez dobânzile foarte mari
Programul "Prima casă" este operaţional din 20 iunie
Vreau casă, dar nu pot lua credit. Ce fac?
VIDEO Emil Boc: 16 bănci au confirmat că intră în programul "Prima Casă"
Dobânzile la credite nu pot să scadă peste noapte, în contextul în care costurile pe care trebuie să le suporte băncile sunt mari. Acestea sunt date de cheltuielile de refinanţare, majorate din cauza riscului de ţară ridicat asociat României şi de dobânzile mari la depozite, pe care trebuie să le plătească băncile clienţilor lor.
Tot aici se adaugă şi costurile de constituire a rezervelor minime obligatorii: 40% pentru creditele acordate în valută, respectiv 18% pentru cele în lei.
Şi totuşi, potrivit consultantului de investiţii Bogdan Baltazar, creditarea nu este întreruptă în România, dar „există o problemă a cererii, fără de care băncile nu pot să-şi reconsidere dobânzile“. Totodată, inflaţia constituie un reper semnificativ în ajustarea pragului dobânzii.
Costurile nu pot fi mai mici decât inflaţia
„Orice dobândă se calculează de la inflaţie în sus. Noi avem peste 6%, alte state au 1%. Iar atunci când ne uităm la diferenţele de dobânzi între state, chiar şi practicate de aceeaşi bancă, trebuie să analizăm o serie de factori, inclusiv riscul de ţară”, a precizat consultantul financiar.
El a mai spus că pentru programul „Prima Casă“ au fost totuşi bănci care au oferit o dobândă anuală efectivă (DAE) de 5,75%, adică jumătate din media pieţei pentru împrumuturi în euro, în timp ce altele au oferit 14%.
Chiar şi în aceste condiţii, băncile sunt acuzate că nu reiau creditarea. Preşedintele Traian Băsescu declara, vineri, că instituţiile de credit nu vor mai avea un susţinător în persoana sa.
„În mine nu mai au un susţinător până nu încep să se mişte, nu reiau creditarea şi nu coboară batjocura din zona dobânzilor”, a spus şeful statului.
Creşte numărul restanţierilor
Numărul restanţierilor români la creditele de peste 5.000 de euro a crescut, în aprilie, cu 6,3% faţă de luna anterioară, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României.
Totalul datornicilor scăzuse în luna martie, pentru prima dată în 2009, cu 5,5%, dar a urcat din nou în aprilie, la peste 185.000. Această cifră reprezintă 18% din numărul restanţierilor la nivel naţional.