Banca Mondială prevede creştere zero în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Economiştii cred că vom avea presiuni tot mai mari pe buget. Prognozele în general optimiste ale Băncii Mondiale privind economia românească au fost revizuite în scădere, anunţând o creştere infimă a PIB în 2009.

În contextul perspectivelor pesimiste privind statele din regiune, Banca Mondială a revizuit în scădere estimarea privind creşterea economică a României din acest an, de la 3,2%, cât prevedea în decembrie 2008, la 0% în prognoza actuală, după cum reiese din datele ultimului raport al instituţiei.

Cazul româniei „arată dramatic“

Erika Jorgensen, economist al Băncii Mondiale, a arătat că estimările privind regiunea sunt caracterizate de incertitudine şi că previziunile noi apărute sunt din ce în ce mai pesimiste, ar putea fi chiar “şi mai rele” în câteva luni.

Reamintim că Guvernul de la Bucureşti a adoptat, iar Parlamentul a votat cu o largă majoritate, un buget bazat pe o creştere economică de 2,5% în 2009.

Presiunile asupra bugetelor în statele noi membre UE vor creşte în 2009 faţă de anul anterior, iar cazul României, deşi arată “dramatic”, după deficitul înregistrat anul trecut, ar putea evolua pozitiv după adoptarea noului buget, a mai spus Erika Jorgensen.

Nu ne vom permite stimulente fiscale

“În condiţiile decelerării economice, 2009 va fi un an mai complicat decât 2008. În cazul câtorva state, precum Ungaria, după acordul cu FMI, Slovacia, care are o situaţie stabilă, sau Lituania, deficitele bugetare ar trebui să fie sub control.

Celelalte ar putea înregistra o deteriorare a situaţiei fiscale”, a spus Jorgensen. Ea a atras atenţia că, în cazul României, deşi situaţia arată “dramatic”, după un deficit bugetar de 5,2% din PIB în 2008, noul Guvern îşi propune pentru 2009 un deficit bugetar de 2% din PIB.

“Spre deosebire de statele dezvoltate, noile membre UE nu îşi permit pachete de stimulare fiscală. Acestea trebuie să se concentreze pe calitatea cheltuielilor publice”, a conchis Jorgensen la teleconferinţa de prezentare a Raportului “Perspective economice globale în 10 ţări din UE”.

Golul de finanţare, peste limită

Golul de finanţare al României este uşor peste nivelul optim, raportat la rezervele valutare, arată estimările Băncii Mondiale. Nivelul optim al necesarului de finanţare al unei ţări, raportat la rezervele valutare ale statului respectiv, este între 0,7 şi 0,75%.

Presiune mare pe salarii

România continuă să se confrunte cu  presiuni salariale puternice, în pofida deteriorării condiţiilor economice, în timp ce în alte state din regiune a fost înregistrată deja limitarea avansului remuneraţiilor, potrivit raportului Băncii Mondiale.

“Reducerea avansului preţurilor şi creşterea şomajului au început să modereze presiunile salariale, deşi acest lucru nu este încă vizibil în cifrele disponibile din România.

În 2009, presiunile salariale vor continua să se diminueze în regiune, însă amploarea va depinde de rigidităţile din pieţele locale”, se arată în raportul “EU 10 Regular Economic Report”. Analiştii notează că, în trimestrul trei al anului trecut, salariile continuau să înregistreze un ritm alert de creştere.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite