Bănăţenii aşteaptă daruri la masa de Ajun

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cârnaţii, friptura şi sarmalele nu lipsesc de pe masa de Crăciun

La sate, bănăţenii încă mai gătesc preparate tradiţionale şi respectă datinile din vechime.

În Banat, sărbătorile de iarnă aduc pe mese mâncăruri gătite din carne de porc. În dimineaţa sacrificării animalului, la ceas de sărbătoare, gazdele prepară o mâncare din sânge şi ceapă, numită „borândău”, care se consumă, obligatoriu, cu rachiu fiert. Apoi, pe măsură ce porcul este tranşat, gazda face o tocană după model nemţesc, cu mult usturoi, boia şi, neapărat, mămăligă. Seara, toţi cei care au ostenit în jurul porcului participă la o pomană îndestulătoare. Se scot pe masă cârnaţi proaspeţi, sângerete, carne friptă, tobă făcută din limbă, inimă şi rinichi. Nu pot lipsi murăturile, iar rachiul se transformă, firesc, în vin fiert. Absolut specifică zonei Banatului este slănina puţin afumată, pisată cu ceapă. Amestecul, intitulat la sate „chisătură“, se întinde pe pâine şi este mult mai gustos decât pare. 

Cozonac şi cornuleţe
O dată porcul tăiat, gospodarii fac cârnaţi, caltaboşi, denumiţi, popular, „maioşi”, jumări, zise şi „crame” în zona Almăjului, dar şi coaste afumate sau şuncă, sărate şi puse la afumat pentru şase săptămâni. Cu 4-5 zile înainte de Crăciun, după ce porcul este tăiat şi aşteaptă cuminte în frigider, bănăţencele se apucă să frământe cozonacii, pregătesc creme pentru torturi, cornuleţe cu nucă sau prăjituri cu osânză – cunoscute şi sub denumirea de „haioş”. Sarmalele fierb în clocot iar copiii ciugulesc pe furiş din bunătăţi. O altă specialitate a bănăţenilor este muşchiul de porc umplut cu pastă de cârnaţi, învelit în prapur şi fript la cuptor. Foarte important în tradiţia populară este nu doar cozonacul, ci şi colacul, frământat cu lapte şi drojdie. Deşi la prima vedere pare un simplu produs de panificaţie, colacul făcut de Crăciun diferă de cel de Paşte prin felul în care e împletit şi prin semnificaţie.
Mai ales la sate, minunăţiile culinare trebuie să fie gata la mijlocul zilei de 24, pentru că atunci încep să vină colindătorii, zişi şi „piţărăi”, iar gazda îi aşteaptă cu masa plină. Un soi de făloşenie bănăţenească le îndeamnă pe gazde să fie gata cu mâncarea la timp, pentru că „dacă n-ai nimic pe masă, eşti sărăntoc”. Tot tradiţia spune că, de sărbători, se întorc acasă şi spiritele strămoşilor flămânde şi însetate. Dacă nu găsesc mâncare, acestea vor rămâne flămânde tot anul.

Tradiţia, uitată la oraş
Dacă la sate însă se mai găteşte tradiţional, cei mai mulţi orăşeni din Banat au renunţat de mult timp să mai facă tobă sau cârnaţi. „Timişorenii s-au obişnuit să cumpere preparatele de sărbători de la supermarketuri. Specialităţile culinare au devenit deja prea complicate. Există foarte puţine măcelării uitate care încă mai fac produse ca cele gătite în casă”, a spus profesorul Gheorghe Secheşan, specialist în antropologie culinară.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite