Bâlbele lui Gică

Bâlbele lui Gică

Gică Popescu a dat mai multe răspunsuri contradictorii referitoare la materialele existente în dosarul său de colaborator. Casa de întâlniri, numărul documentelor semnate pentru Securitate şi caracterul unor note informative sunt câteva dintre aspectele pe care Gică Popescu nu a reuşit să le elucideze.

Mai citeşte şi:

adevraul.es - "As" citează "Adevărul" şi scrie despre trecutul lui Popescu

Membrii CNSAS Mircea Dinescu şi Cazimir Ionescu: Gică Popescu nu a făcut poliţie politică
Gică Popescu: "A lăuda pe cineva, eu nu cred că este o colaborare cu Securitatea"

Gică Popescu a turnat la Secu
Gică Popescu dădea informaţii şi din teren
Neluţu, eşti mare! Nu ca Gică Popescu…

„Oricum, prin absurd, dacă eu aş fi făcut acea notă, era o chestie laudativă, nu dăuna nimănui“, a reacţionat, luni, Gică Popescu, la câteva ore după publicarea dosarului său de colaborator al Securităţii de la CNSAS. Aşa a început dezvinovăţirea.

Definiţia colaboratorului

Pornind de la caracterul informărilor cuprinse în cauză, Popescu a dezvoltat o argumentaţie în care „colaborator al Securităţii“ devine automat sinonim cu autorul unor informări negative, iar ecuaţia se rezolvă printr-o sentinţă favorabilă la adresa sa. Legea îi dă dreptate.

Potrivit actului normativ ce defineşte deconspirarea Securităţii, „colaborator al Securităţii este persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă (…), prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist”.

Ce pare însă să fie ignorat este problema fostei garsoniere a lui Gheorghe Popescu, din Craiova. Într-o notă din dosar, datată 26 septembrie 1988, lui Popescu i se propune „să pună la dispoziţia ofiţerului garsoniera sa“, în ceea ce urma să devină o „casă de întâlniri“.

„Sursa s-a declarat de acord“, se mai arată în raport. În cazul în care locuinţa lui Popescu a fost folosită de Securitate, fostul fotbalist intră automat la categoria colaboratorilor, în calitate de „persoană care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei“.

Misterul „casei de întâlniri“

Problema garsonierei din Craiova a fost unul dintre punctele incluse în conferinţa de presă a lui Gheorghe Popescu, la care acesta a dat un răspuns evaziv. Întrebat dacă, în prezenţa sa, în locuinţă a pătruns vreodată un angajat al Securităţii, el a răspuns: „Da, probabil”, pentru ca apoi să adauge: „Oricum, dacă voiau, puteau să introducă acolo tehnică, microfoane”.
În cazul în care garsoniera ar fi devenit „casă de întâlniri”, cum se afirmă în dosar, Gică Popescu ar fi inclus automat, potrivit legii, în categoria „gazda casei de întâlniri”. În lucrarea „Informatorul.

Studiu asupra colaborării cu Securitatea“, scrisă de Mihai Albu, o astfel de persoană este definită astfel: „Cea care acceptă să pună la dispoziţie, în secret, o încăpere din locuinţa sa (...) pentru realizarea de întâlniri între ofiţerii de Securitate şi informatori.

În această categorie se regăsesc persoanele care nu aveau familie sau care lipseau de la domiciliu perioade lungi de timp (...). La fel ca şi celorlalte categorii de agenţi ai Securităţii, gazdei i se întocmea un dosar personal, care cuprindea angajamentul celui în cauză, schiţa locuinţei, vecinii, legenda, evidenţa recompenselor acordate şi a agenţilor introduşi”.

Popescu îl contrazice pe „Petrescu“

Garsoniera nu a fost însă singurul punct în care Gheorghe Popescu îl contrazice flagrant pe „col. Petrescu“, presupusul său nume conspirativ. Luni, Popescu a afirmat că a semnat o singură hârtie, prin care se angaja să apere interesul naţional, fără însă a contribui la nicio informare.

Cu toate acestea, în dosarul său de la CNSAS (Colegiul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii) apar nouă note informative, atât de atmosferă, cât şi rapoarte despre foştii componenţi ai echipei Universitatea Craiova. În plus, „prin absurd”, dacă ar fi semnat într-adevăr notele, acestea aveau un caracter laudativ la adresa celor prezentaţi.

În dosarul „Petrescu“ pot fi găsite, pe lângă notele laudative amintite, şi două menţiuni despre fostul antrenor al Universităţii Craiova Constantin Teaşcă, care „deranjează în mod deosebit prin afirmaţii vulgare la adresa jucătorilor“, şi despre fotbalistul Geolgău, care este nemulţumit de sumele de bani pe care le primeşte ca indemnizaţie de joc.

În apărarea lui Gică Popescu au continuat să vină, ieri, deopotrivă, prieteni şi persoane publice. „Sunt sută la sută convins că nu are nicio treabă. Am stat 12 ani în cameră cu el şi ştiu asta. E o coincidenţă incredibilă că numele lui conspirativ ar fi fost Petrescu, dar nu ştiu dacă mă cunoştea atunci (n.r. - în anul 1985)“, a spus Dan Petrescu, bun prieten cu Popescu şi fost coechipier cu acesta la Steaua Bucureşti şi naţională.

Mircea Dinescu, membru CNSAS, a declarat că instituţia din care face parte nu-i poate elibera fostului fotbalist Gheorghe Popescu o adeverinţă de necolaborare cu Securitatea din cauza cadrului legal. Dinescu a menţionat însă că el, personal, i-ar elibera un astfel de document fostului căpitan al echipei naţionale de fotbal a României.

„Este cam jenant să spui că aici s-a cantonat poliţia politică, în zona fotbaliştilor care aveau pe atunci 17 ani“, a spus Dinescu.

Rodion Cămătaru, nume de cod „Doru“, atacantul care turna tot

Înainte de a fi recrutat de Securitate, în 1981, fotbalistul Universităţii Craiova Rodion Cămătaru fusese atent monitorizat încă de la începutul anilor ‚70. „Gazeta Sporturilor” a publicat, ieri, dosarul său de informator, în care fostul internaţional era identificat cu numele conspirativ „Doru“.

Lista lui „Doru“ 

În momentul recrutării, jucătorul avea 23 de ani şi făcea parte din lotul echipei naţionale de fotbal. Rodion Cămătaru (51 de ani) şi-a luat în serios rolul de informator al Securităţii. Printre cei pe care jucătorul i-a adus în atenţia ofiţerilor care-l coordonau se numără Marcel Răducanu, Anghel Iordănescu, Ştefan Covaci, Valentin Stănescu, Radu Nunweiller, Mircea Lucescu, Aurică Beldeanu şi Ladislau Bölöni.

Despre Marcel Răducanu.  În 1981, sursa Doru informa despre rămânerea fotbalistului Marcel Răducanu în Germania, după un meci cu Borussia Dortmund: „Jucătorul a spus antrenorului că îl doare glezna şi nu mai poate intra în repriza a doua, rămânând la vestiare să facă baie. La plecare, la autocar, numărându-ne, ne-am dat seama că lipseşte acest jucător. Speram să-l găsim la restaurantul din apropiere, dar nici aici nu a fost“.

Despre Ştefan Sameş şi Anghel Iordănescu (membri ai naţionalei), sursa „Doru“ informa următoarele: „Fotbaliştii Sameş şi Iordănescu de la Steaua au fost contactaţi şi au vorbit la telefon cu persoane de origine română. Sameş a primit prin mandat poştal suma de 500 de mărci la locul de cazare“.

Despre Mircea Lucescu şi Radu Nunweiller, februarie 1985: „La Lisabona, în acelaşi hotel cu noi a stat şi fostul jucător dinamovist Radu Nunweiller, antrenorul echipei Lausanne din Elveţia. Am observat că s-a întreţinut cu Lucescu şi cu jucătorii de la Corvinul pe care-i antrenase când era în ţară (Klein, Rednic, Mateuţ).

Ziarele „AS“ (Spania) şi „Telegraph“ (Marea Britanie) au relatat cazul Gică Popescu din  „Adevărul“

Despre Aurică Beldeanu. De informările lui  Cămătaru nu a scăpat nici cumnatul său, Aurică Beldeanu, despre care, în 1985 scria: „La Lisabona am intrat în magazin, iar acesta, în timp ce mă aştepta, a fost acostat de un străin care voia să-i vândă haşiş. Beldeanu l-a respins încercând să-i explice că e jucător de fotbal din România“.

Beldeanu: „Vor să ne învrăjbească“

Fostul component al Craiovei Maxima Aurică Beldeanu care este şi cumnatul lui Rodion Cămătaru, a explicat pentru „Adevărul“ care au fost legăturile lui cu Securitatea. Acesta a negat că Rodion Cămătaru ar fi fost „turnător“: „Hai să fim serioşi, erau securişti comunişti care semnau în numele sportivilor.

Îţi venea să-i pocneşti pe toţi proştii ăia care stăteau după tine şi când îţi făceai nevoile să te întrebe una sau alta. Nişte jigodii şi haimanale pe care le-am evitat toată viaţa. Cămătaru nu a avut nicio treabă cu securiştii şi nimeni din Craiova Maxima. Stăteau pe lângă noi tot felul de ciudaţi, care încercau să afle informaţii.

O singură dată am fost chemat la Securitate, în 1981, când a fugit Marcel Răducanu de la naţională. Ne-a chemat pe toţi din lot să dăm informaţii. Le-am spus că la pauză a dispărut, poate să bea o bere, dar nu l-a mai văzut nimeni”, a declarat Aurică Beldeanu.

Ieri, după ce a fost publicat dosarul său de informator, Rodion Cămătaru a avut toată ziu telefonul mobil închis. El declarase, cu o zi înainte, pentru „Gazeta Sporturilor“, că nu a semnat nicio notă informativă. „Sunt bazaconii fabricate de Securitate, care trebuia să aibă activitate. Securiştii ne luau la fix, ştiau tot ce se întâmpla, fiindcă mergeau cu noi în deplasări“, susţine Rodion Cămătaru.  

Rodion Cămătaru

Născut la 22 iunie 1958, în Strehaia, judeţul Mehedinţi, Rodion Cămătaru a evoluat timp de 12 ani la Universitatea Craiova, obţinând de două ori titlul de campion al României cu Ştiinţa, în 1980 şi 1981,  şi patru Cupe ale României, 1977, 1978, 1981 şi 1983.

Cămătaru nu-şi recunoaşte trecutul de informator  Foto: Mediafax

A plecat la Dinamo în 1986 şi a câştigat titlul Gheata de Aur a Europei, după ce a înscris 44 de goluri în ediţia de campionat 1986-1987. Are 422 de jocuri în Liga I şi 75 de meciuri în echipa naţională, sub tricolor înscriind 22 de goluri. S-a retras din fotbal în 1993, ultima echipă fiind Heerenveen (Olanda).

Bölöni a fost recrutat, dar nu a turnat

Ladislau Bölöni, actualul antrenor al echipei belgiene Standard Liege, are şi el dosar de colaborator al Securităţii. A fost făcut public, ieri, de către „Gazeta Sporturilor“ şi aflăm din el că  numele conspirativ al fotbalistu era „Pişta“.

Securiştii l-au racolat pe 27 februarie 1972, iar documentul a fost deschis de Direcţia Mureş. La acea dată avea 19 ani şi juca pentru ASA Tg. Mureş. În procesul de recrutare, ofiţerii precizau că  Bölöni „a avut o poziţie corespunzătoare, acceptând să colaboreze cu organele contrainformative. A ales numele conspirativ «Pişta» şi i-am făcut cunoscut conţinutul angajamentului de colaborare, fiind de acord cu el“.

Cu toate acestea, dosarul de informator al lui Bölöni este unul subţire, neexistând nicio notă informativă sau vreo referire ulterioară la „Pişta“. De altfel, sursa a fost abandonată de Securitate doi ani mai târziu pe motiv că „nu depune interes, nu este punctual la întâlnire şi nu a furnizat niciun material de la recrutare şi până în prezent“. 

Cariera unui fotbalist inteligent

Loţi Bölöni s-a născut pe 11 martie 1953 la Târgu -Mureş. Ca fotbalist a petrecut 14 ani la ASA Târgu-Mureş, urmaţi de trei ani glorioşi la Steaua Bucureşti. Aici a cucerit trei campionate, două Cupe ale României, o Cupa Campionilor şi o Supercupă a Europei.

În 1977 şi 1983 a fost ales cel mai bun fotbalist din ţară, iar la naţională a strâns 108 selecţii, marcând 25 de goluri. Din 1988-1992 a evoluat pentru echipe mici din Belgia şi Franţa. Ca antrenor, Bölöni a făcut eventul cu Sporting Lisabona în 2002, iar anul acesta a cucerit titlul cu Standard Liege. A pregătit şi naţionala României timp de un an, în perioada august 2000-iunie 2001.