Balastierele din Olt sunt luate la control

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Balastierele din Olt sunt luate la control
Balastierele din Olt sunt luate la control

Autorităţile spun că pentru maşinile de pietriş nu se taie facturi

După ani buni în care balastierele din judeţ au fost ocolite de controale, prefectul judeţului, Daniel Şarpe, promite că va verifica atent acest sector şi va lua măsuri drastice acolo unde se impun. Aseară, mai-marii judeţului s-au întâlnit pentru a pune la punct detaliile pentru verificările care vor începe chiar de săptămâna aceasta. Din comisia de control fac parte 11 membri, reprezentanţi ai unor instituţii cu atribuţii în domeniul agregatelor minerale. „Verificările se vor desfăşura pe perioadă nedeterminată, iar la fiecare sfârşit de săptămână comisia va prezenta raportul la Prefectură. Rezultatele raziilor vor fi făcute publice“, a declarat astăzi pentru „Adevărul de Seară“ Adrian Zaharia, directorul Cancelariei Prefectului.
 Ultimul raport prezentat de Prefectura Olt arăta că niciuna dintre cele 36 de balastiere existente în judeţ nu avea toate documentele necesare funcţionării legale. 19 dintre balastiere nu aveau autorizaţii de extracţie, 13 nu aveau avize de la Hidroelectrica, în şase cazuri au fost constatate neregului de la plata redevenţei miniere şi în 11 cazuri erau probleme cu protecţia muncii. De asemenea, şapte balastiere nu scoseseră terenurile din circuitul agricol, iar două nu solicitaseră avize de mediu.

700 de lei maşina de balast adusă la negru


Funcţionând ilegal, balastierele fac profituri frumuşele. O maşină de balast adusă la negru costă doar câteva sute de lei. „Am luat de la particular un camoion de pietriş, mi l-a adus acasă, de la Olt, şi am dat 700 de lei. Nu am primit nicio factură. Nu s-a pomenit să primeşti facturi“, a spus Daniel Ion, de 43 de ani, din Slatina.
Statisticile arată că în judeţ mai sunt astăzi 26 de balastiere, însă şapte dintre ele nu au declarat niciun venit în ultimul an. Datele furnizate de Inspectoratul în Construcţii arată că mai puţin de jumătate dintre balastiere au acum autorizaţie.
„Nu va mai fi un control formal şi de imagine, precum cel de anul trecut. Va fi un control de durată. Vor fi prezentate periodic rapoarte, iar, dacă nu voi fi mulţumit de activitatea membrilor comisiei, voi cere înlocuirea lor. Se observă o scădere a veniturilor la buget. Probabil se păstrează această economie subterană“, a declarat Daniel Şarpe, prefectul judeţului Olt.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite