Băimărenii îşi caută norocul cu bani puţini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băimărenii îşi caută norocul cu bani puţini
Băimărenii îşi caută norocul cu bani puţini

În speranţa că îşi rotunjesc peste noapte veniturile, aceştia cumpără loz în plic ori de câte ori au ocazia. Tarabele cu lozuri din municipiu sunt vizitate zilnic de aproximativ 15-20 de persoane dornice de îmbogăţire.

 Pentru băimăreni, lozul în plic a devenit obişnuiţă. Ori de câte ori trec pe lângă un chioşc cu lozuri, îşi încearcă norocul. „Până în 1970, jucam zilnic. Eram şi eu unul dintre clienţii fideli ai lozului. Acum mai joc doar întâmplător, când trec pe lângă o tonetă cu lozuri”, spune Ştefan Oros de 59 de ani. Chiar dacă joacă rar, Oros se dovedeşte un norocos. Numai ce a răzuit un bilet instant de 3 lei şi a şi câştigat contravaloarea biletului. Vali C. (49 de ani) este şansa băimărenilor spre câştig. Se ocupă de vânzarea lozurilor de la vârsta de 34 de ani.
„Din cauza unor probleme de sănătate, care nu-mi permiteau să depun prea mult efort, m-am gândit să încerc să vând lozuri. Nu am ştiu dacă o să-mi placă, dar au trecut 15 ani de atunci şi tot asta fac”, mărturiseşte vânzătoarea. În fiecare zi, de la ora 8.00 la ora 16.00, cât timp este programul de lucru, vinde oamenilor „norocul” pe bani puţini.

Jucători din tot judeţul

Un loz răzuibil sau instant costă doar 3 lei. Un loz clasic, obişunit, căruia i se rupe capătul, costă 1,5 lei. „Oamenii speră să câştige în fiecare zi. De aceea se şi opresc să cumpere câte un loz, în speranţa de a-şi schimba destinul în vreun fel”, afirmă Vali.
Taraba ei cu lozuri este vizitată de oameni de toate vârstele, din oraşele din jurul Băii Mari, din Sighet, Borşa, Târgu-Lăpuş. Ei pot câştiga de la 1,5 lei, cât este valoarea unui loz, până la 10.000 de lei, marele premiu. De 15 ani, de când vinde lozuri, a împărţit şi premii mari. „Înainte aveam lozuri instant, la care se putea câştiga o maşină sau apartamente. Am avut norocoşi, care au câştigat câte o Dacia Logan sau un apartament”, povesteşte vânzătoarea.
Conform spuselor femeii, cea mai bună perioadă de vânzare a lozurilor este iarna. „Sunt mulţi oameni care cumpără bilete şi le fac cadou. Mai ales în perioada sărbătorilor, oamenii vor să dăruiască «norocul» celor dragi, şi le pun câte un loz sub brad”, continuă ea.

Joacă de la 10 ani

Firuţa Pop îşi cumpără lozuri de când era încă foarte mică. „La vârsta de 10 ani am jucat la loto şi am câştigat 1.800 de lei, bani mulţi în acea vreme. Şi acum mai ţin minte numerele câştigătoare: 5, 13, ziua mea de naştere şi 58. Se puteau alege şi numere mari, era un joc loto cu 2 lei”, povesteşte Firuţa Pop. De atunci joacă la loz în plic, dar nu se poate mândri cu premii foarte mari. „Într-o perioadă îmi cumpăram lozuri aproape zilnic. Acum mai cumpăr doar întâmplător”, continuă aceasta.
Mihaela Săsăran, o altă distribuitoare de lozuri, spune că oamenii s-au obişnuit să cumpere lozuri doar ca să se distreze. „Avem şi zile în care cumpără lozuri şi câte 15 oameni. Le iese să mai tragă un bilet şi tot aşa continuă. Pentru ei a devenit o obişnuinţă, un mod de a se distra”; spune Mihaela. Tot ea spune că înainte oamenii cumpărau mai des lozuri, acum apelează la alte metode de câştig, mai ales la Loto 6/49.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite