Colonia de chinezi din Maramureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

34 de asiatici au venit la muncă în oraşul Ulmeni în urmă cu un an, iar săptămâna trecută şi-au prelungit şederea în România. Chinezii au ajuns în Ardeal după ce Gheorghe Covaciu i-a angajat la fabrica de jeanşi „Working Blue“ din Ulmeni.

Asiaticii care lucrează în Ulmeni au între 22 şi 45 de ani. Pe lângă salariu, cuprins între 300 şi 700 de euro, fiecare are la dispoziţie câte o cameră în incinta fabricii, iar în bucătăria de la parter servesc masa. În plus, au la dispoziţie o grădină în spatele clădirii, unde-şi cultivă condimentele aduse din China şi mai ies la câte un grătar. De asemenea, un casetofon cu muzică din China asigură ambianţa în hala în care lucrează.

În timpul liber, chinezii ies la plimbare prin Ulmeni şi leagă prietenii cu românii de aici. Unii dintre ei s-au aventurat chiar şi până în Baia Mare şi spun că se simt extraordinar în Maramureş. „Oamenii ăştia sunt capabili să lucreze şi noaptea, dacă le ceri asta. Desigur, nu e cazul, dar vreau să subliniez că fabrica nu ar fi dat asemenea randament fără chinezii mei de nădejde", spune la un an de la începerea „experimentului" patronul fabricii.

Bucătăreasă din China

Ideea de a importa mână de lucru din China i-a venit lui Covaciu în urmă cu câţiva ani, când firma de jeanşi Rifle, pentru care producea şi fabrica din Ulmeni s-a retras din România şi şi-a îndreptat atenţia spre China, unde mâna de lucru era mult mai ieftină. „Atunci mi-a venit ideea de a importa forţă de muncă din China. Nu voiam să pierd un client valoros, cum este Rifle", arată Gheorghe Covaciu.

Odată demersurile pentru aducerea chinezilor în Maramureş începute, patronul societăţii a contactat un chinez care a lucrat foarte mult timp în Italia, tot în domeniul confecţiilor. În august anul trecut, au sosit la Ulmeni primii 30 de chinezi. Covaciu a adus inclusiv o bucătăreasă care le prepară zilnic un meniu „ca la mama acasă".

„În China, lucram la o cantină şi nu câştigam nici pe departe cât iau aici, gătind pentru conaţionalii mei. Nici nu mă gândesc să mă întorc repede. Aici avem şi o grădină în care cultivăm mirodenii aduse din China. Avem toate condiţiile unui trai decent şi câştigăm bani frumoşi", spune Liao You Zhao (37 de ani).

Salariatul ideal

„În ultimii ani, în România, au crescut salariile nefondat, fără o creştere semnificativă a productivităţii. În aceste condiţii, dublate şi de flexibilitatea forţei de muncă chineze, am preferat să import mână de lucru mai ieftină direct de la sursă. Aşa am reuşit să recâştig comenzile de la Rifle", a povestit Gheorghe Covaciu.

Chinezii sunt mulţumiţi de banii pe care îi câştigă aici şi spun că acasă ar fi trebuit să lucreze mult mai mult şi o perioadă mult mai lungă pentru a ajunge la aceste câştiguri.

„Mă simt bine aici, încep să învăţ şi limba şi deja am prieteni români în Ulmeni şi în Baia Mare. Sincer, nu cred că m-aş mai întoarce în China. Am semnat fără a clipi actele necesare pentru prelungirea permisului de şedere în România", declară Wen Ri Hua, un tânăr chinez de 24 de ani, care coordonează la fabrica de la Ulmeni partea de confecţii.

Cazuri rarisime

Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) spune că sunt foarte rare sunt cazurile în care societăţi din judeţ angajează străini. „Pot număra aceste exemple pe degete. Bunăoară, luna trecută, un singur turc a fost angajat de către o firmă din Baia Mare. Pe chinezii din Ulmeni i-am cunoscut şi eu, sunt extraordinari, mereu cu zâmbetul pe buze. se pare că angajaţii la fabrica de blugi au oferit soluţia ideală pentru a ieşi dintr-o situaţie de criză", a declarat Magda Georgescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Maramureş.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite