Baia Mare, capitala dansului pentru o zi
0
Zeci de dansatori se vor „duela”, la începutul săptămânii viitoare, pe ringul de dans. Clubul „Prodance 2000” va organiza „Gala de vară”, eveniment ce sărbătoreşte încheierea primului sezon competiţional din 2009.
Timp de o zi, Baia Mare va fi capitala dansului la începutul săptămânii viitoare. Clubul de dans „Prodance 2000” organizează în 21 iulie „Gala de vară”. „Evenimentul se organizează cu ocazia încheierii primei părţi a anului competiţional 2009”, spune preşedintele clubului Lorand Ilyeş.
„La acest festin al dansului îşi vor demonstra măiestria cele mai bune perechi legitimate ale clubului, precum şi campioni naţionali, finalişti şi semifinalişti la Campionatul Naţional al României”, adaugă acesta. Evenimentul se va desfăşura la Complex „Europa”, strada Păşunii, la numărul 1 A, cu începere de la ora 20.00. Biletele se pot procura de la secretariatul clubului situat pe bulevardul Bucureşti, la numărul 27, preţul unui bilet fiind între 20 şi 50 de lei.
22 de perechi legitimate
Clubul „Prodance 2000” a învăţat sute de tineri să facă primii paşi de dans în nouă ani, de când a luat fiinţă. Dacă la început băimărenii nu puneau mare preţ pe acest sport, clubul a reuşit să-i convingă contrariul prin rezultatele obţinute de sportivii din cadrul acestuia. „În total avem 22 de perechi legitimate”, spune preşedintele clubului.
Primul sezon competiţional de dans sportiv din acest an s-a încheiat cu festivalul-concurs internaţional din Ungaria „Realdance International Summer Dance Festival”, unde „Prodance 2000” a participat cu şase perechi, urcând de 15 ori pe podium.
„În acest sezon am participat la 11 competiţii, atât naţionale, cât şi internaţionale”, spune Lorand Ilyeş. Per total, clubul are în palmares 35 de podiumuri, 29 de finale şi 38 de semifinale. Dintre acestea sunt 15 locuri I, 7 medalii de argint şi 13 de bronz. „Sunt rezultate care mă bucură foarte mult, având în vedere că Baia Mare este un oraş mic faţă de alte oraşe cu care concurăm”, este de părere Lorand Ilyeş.
Pregătiri intense
Rezultatele bune nu i-au făcut pe dansatorii profesionişti să se lase pe „tânjeală”. În aceste luni, ei se pregătesc intens pentru cea de-a doua competiţie ca mărime din lume „German Open Championship”, ce va avea loc, în perioada 18 – 22 septembrie, în Stuttgart.
Cei care vor reprezenta judeţul Maramureş sunt perechile Dinu Lung şi Larisa Pop, la categoria Open şi Lorand Ilyeş şi Carmen Mărieş Vaida, antrenorii clubului, la Professional Rising Star Standard şi Professional World Series.
Ei vor concura alături de cei mai buni dansatori ai lumii. Pentru ca pregătirea dansatorilor băimăreni să fie întregită, în perioada 23 iulie – 2 august vor participa, alături de alte sute de perechi, la cel mai mare seminar de pregătire din lume „International Training Camp Caorle” organizat de Team Diablo din Italia. Antrenorii clubului au trecut de curând de la amatori la profesionişti şi fac parte din federaţia International Professional Dance Sport Council (IPDSC). Este singura pereche din Maramureş şi din România ce activează la profesionişti.