Bacalaureatul ţine din ianuarie până în iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bacalaureatul ţine din ianuarie până în iulie
Bacalaureatul ţine din ianuarie până în iulie

Examenul de maturitate din 2009-2010 se întinde pe tot parcursul clasei a XII-a. Dacă Bac-ul se dădea înainte la şapte materii, anul acesta programa prevede doar trei. El este precedat de alte examene eliminatorii. Elevii vor susţine prima probă în luna ianuarie 2010.

Emoţii şi teste pe tot parcursul ultimei clase de liceu ca să afli dacă ai trecut sau nu examenul de maturitate. Aceasta pentru că bacalaureatul din 2009-2010 s-a schimbat din nou. Nu se mai dau examene la şapte materii, ci numai la  trei.

Citiţi şi:


Plus o serie de teste eliminatorii. Fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a promovat o ordonanţă de urgenţă prin care elevii de clasa a XII-a vor da două tipuri de probe: evaluări orale şi practice pe parcursul anului şcolar şi evaluări scrise după încheierea lui.

Înscrierea elevilor va avea loc în perioada 14 - 18 decembrie 2009, iar primele examene încep în luna ianuarie cu testarea competenţelor elevilor la limba română, informatică şi limba străină.

Trei tipuri de probe

Elevii vor fi evaluaţi prin trei tipuri de probe: probă scrisă, cu durata de 90 minute, probă orală, cu durata de  10-15 minute şi probă de înţelegere a unui text audiat, cu durata de 20 de minute.

Până la 31 octombrie 2009, Ministerul Educaţiei va stabili procedura prin care vor fi evaluaţi elevii, potrivit standardelor europene. În urma susţinerii probelor, elevii vor primi certificate care să le ateste nivelul de competenţă.

Probele scrise se vor susţine după încheierea anului şcolar. Prima probă este obligatoriu scrisă la limba şi literatura română. Cea de-a doua probă va fi la matematică sau la istorie, în funcţie de profilul studiat.

Ultima probă poate fi, la alegere, dintre disciplinele cuprinse în următoarele două grupe: 1. fizică, chimie, biologie sau informatică; 2. geografie, filosofie, logică şi argumentare, economie, psihologie şi, după caz, sociologie.

Un elev va trece bacalaureatul numai după susţinerea celor trei probe din timpul anului şi a obţinut minimum 5 la fiecare probă scrisă. Media generală minimă de promovare a bacalaureatului este 6.

Elevii: prea multe schimbări pentru noi

Elevii din clasa a XII-a şi părinţii lor susţin că sunt bulversaţi de atâtea schimbări. Ei nu sunt de acord cu modificările făcute de Ministerul Educaţiei pe ultima sută de metri.

„Să schimbi Bac-ul de la un an la altul nu mi se pare o soluţie. Cei care sunt acum în clasa a XII-a trebuie să susţină probe noi la care nu se aşteptau“, susţine Maria Dumitrescu, vicepreşedintele Consiliul Municipal al Elevilor din Bucureşti.

Camelia Ponea, elevă în clasa a XII-a din Galaţi, este nemulţumită de faptul că perioada de examinare se întinde pe tot anul. „Iniţial mi s-a părut o idee bună, dar când am aflat de modificări mi-am cam schimbat părerea. Practic, o să fim ocupaţi tot anul cu bacalaureatul”, spune Camelia.

Daniela Milea, o altă elevă din clasa a XII-a, arată că schimbarea examenului este tardivă. „Cât priveşte evaluarea competenţelor digitale, aici mi se pare că s-a făcut o nedreptate. Nu toţi au calculatoare acasă”, arată Daniela.

image

Noi trebuia să ştim despre aceste modificări din clasa a IX-a, să avem timp să ne pregătim.

image


Daniela Milea
elevă în clasa a XII-a

Opiniile experţilor

Ştefan Vlaston, preşedintele Edu-cer, susţine că reducerea examenului de Bacalaureat la trei probe este bună pentru că simplifică modul în care se va susţine examenul.

„Numai că trebuie schimbată metodologia de organizare a examenului. Dacă vor supraveghea aceiaşi profesori care predau şi la clasă, atunci tot nu va fi eliminată suspiciunea de fraudă. În plus, ar trebui ca fiecare elev să primească subiectul lui. Să fie acelaşi tip de exerciţiu pentru toată lumea, dar datele să difere de la un elev la altul“, a spus Vlaston.

Marian Ştas, expert în educaţie de la Codecs, arată că trebuie schimbată programa şcolară. Degeaba dăm examen doar la trei materii dacă în timpul anului învaţă la 15“, arată Ştas.

Calendarul examenelor 2010

  • 14 – 18 decembrie 2009 - Are loc înscrierea pentru examen.
  • 11-13 ianuarie 2010 - Elevii dau proba orală de comunicare orală la limba română.
  • 13-15 ianuarie 2010 - Are loc proba de comunicare orală la limba maternă.
  • 18 – 29 ianuarie 2010 - Are loc proba de competenţe digitale.
  • 19 – 22 aprilie 2010 - Are loc proba de limba modernă.
  • 11 iunie 2010 - Se încheie cursurile pentru clasa a XII-a.
  • 28 iunie 2010 - Are loc proba scrisă la limba şi literatura română.
  • 29 iunie 2010 - Are loc proba scrisă la limba şi literatura maternă.
  • 30 iunie 2010 - Elevii dau proba obligatorie a profilului.
  • 1 iulie 2010 - Are loc proba scrisă, la alegere, a profilului şi specializării.
  • 3 iulie 2010 - Afişarea rezultatelor şi depunerea ­contestaţiilor.


Spune-ţi părerea: Este mai bine sau mai rău cu Bacul de şapte luni?

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite