Bacalaureatul, din nou, cu schimbări. Vezi ce s-a modificat la examenul de anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Examenul de maturitate de anul acesta, pentru care înscrierile au început de astăzi, aduce unele modificări faţă de anii trecuţi.

Principalele schimbări aduse de Ministerul Educaţiei sunt în modul de defăşurare a testelor pentru finalizarea ciclurilor de învăţământ. Dacă anul trecut competenţele la informatică, limba română şi limba străină au avut loc în timpul anului, acum elevii le vor susţine la încheierea cursurilor de clasa a XII-a.

Înscrierea la Bac se face între 23 şi 27 mai, iar probele de competenţe se dau începând cu 6 iunie. Schimbarea perioadei de susţinere a examenelor orale a venit după ce mulţi dintre profesori s-au plâns că probele susţine anul trecut în timpul celui de-al doilea semestru le-au perturbat orele.

În plus, anul acesta elevii care vor fi prinşi la copiat nu vor mai putea da Bacalaureatul în următoarele două sesiuni. Candidaţii care nu iau de prima dată examenul vor putea să-l mai susţină numai o singură dată fără plată.

Anul acesta, se va schimba şi supravegherea de la Bac. Ministerul Educaţiei i-a invitat pe părinţii elevilor şi pe reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale să monitorizeze organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat. Argumentul oficialilor de la Educaţie a fost că în acest mod „se va asigura o desfăşurare corectă şi echitabilă a examenului naţional de bacalaureat”.

„Probabil că în această sesiune a de Bac vom avea 25.000 de candidaţi, atât pentru sesiunea din iunie, cât şi pentru cea din august", a spus Cristian Alexandrescu, inspector şcolar general pentru Bucureşti. Vezi aici ce a mai declarat inspectorul cu privire la modul de organizare şi desfăşurare a examenului în Capitală.

CALENDAR BACALAUREAT 2011

• 23-27 mai Înscrierea candidaţilor la prima sesiune de examen
• 27 mai
Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
• 6-8 iunie
Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A (proba orală)
• 8-10 iunie
Evaluarea competentelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B (proba orală)
• 13-17 iunie
Evaluarea competentelor digitale - proba D (proba scrisă/practică)
• 20-23 iunie
Evaluarea competentelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C (proba orala, scrisă şi practică)
• 27 iunie
Limba şi literatura română - proba E)a) - proba scrisă
• 28 iunie
Limba si literatura materna - proba E)b) - proba scrisă
• 29 iunie
Proba obligatorie a profilului - proba E) c) (istorie pentru profilurile umanist, artistic, pedagogic - bibliotecar-documentarist, instructor-animator, instructor activitati extrascolare -, educatie fizica si sport, teologic si matematica pentru celelalte profiluri) - proba scrisă
• 1 iulie
Proba la alegere a profilului si specializarii - proba E)d) (geografie, logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie pentru profilul umanist; fizica, chimie, biologie sau informatica pentru profilurile real şi militar; geografie, logică, psihologie sau economie pentru profilul servicii; fizica, chimie sau biologie pentru profilul resurse naturale si protectia mediului si pentru profilul tehnic; geografie, logica, psihologie, economie sau filosofie pentru profilurile artistic, pedagogic, educatie fizica si sport si profilul teologic) - proba scrisă
• 3 iulie
Afişarea rezultatelor
• 4 iulie
Depunerea contestatiilor (orele 08:00 - 12:00)
• 5-7 iulie
Rezolvarea contestaţiilor
• 8 iulie
Afişarea rezultatelor finale

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite