Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Studenţii preferă căminele private

26 august 2010, 20:23 |  Autor: Simona Soare, Ana-Maria Niculae | 

Cuvinte cheie: stdenti, universitate, camine studentesti,

Studenţii veniţi din toată ţara preferă confortul căminelor private, deşi trebuie să plătească dublu

Studenţii veniţi din toată ţara preferă confortul căminelor private, deşi trebuie să plătească dublu

 

Decât să închirieze apartamente în oraş, tinerii preferă să plătească şi pe timpul verii peste 100 de euro, lunar, pentru un loc în căminele private.

Bătaia pentru un loc la cămin a început, deşi până la debutul anului universitar mai este mai bine de o lună. Dacă la stat este mai ieftin şi, în consecinţă, bătaia mai mare, căminele private sunt preferate de studenţii care beneficiază de un buget mai generos.

Astfel, camerele puse la dispoziţie de cele opt universităţi particulare importante din Capitală şi de cele 16 universităţi de stat sunt mai mult libere până la 1 octombrie când debutează anul universitar.

Lucrurile se schimbă însă când vine vorba de căminele particulare din Bucureşti, cele care nu aparţin de nicio instituţie de învăţământ. Acestea sunt preferatele studenţilor care iubesc confortul şi nu suportă să fie deranjaţi când învaţă şi care, pentru a fi siguri că vor locui acolo pe tot parcursul anului de studiu,închiriază camere şi în vacanţa de vară.

Cel mai modern complex

Cel mai nou şi mai modern complex privat pentru studenţi din Capitală este West Gate Studios, situat în cartierul Militari. Complexul inaugurat în urmă cu un an cuprinde momentan un singur corp, adică 375 de garsoniere şi câteva apartamente cu două camere. De anul viitor, complexul va deschide alte două blocuri pentru tinerii chiriaşi, şi va fi dotat, printre altele, cu piscină în aer liber, spa, fitness, jacuzzi, salon de înfrumuseţare, restaurante, patinoar pe timp de iarnă şi centru medical.

În căminul din cartierul Militari sunt cazaţi în prezent studenţi de la majoritatea instituţiilor de învăţământ. „Avem studenţi de la Universitatea Bucureşti, de la ASE, de la «Ion Mincu », Ştiinţe Agronomice, «Spiru Haret», Româno-Americană", a spus administratorul căminului West Gate Studios, Teodor Cacior.

„E mai ieftin decât să stai în chirie"

Mihai Negoiţă (21 de ani) este student la Facultatea de Arhitectură din cadrul Universităţii „Spiru Haret" şi a preferat să plătească pentru tot anul, inclusiv pe perioada vacanţei pentru a nu-şi pierde locul. „Aici, camerele sunt dotate cu aer condiţionat, cuptor cu microunde, frigider, televizor, senzori de fum, internet, plită electrică şi baie proprie şi nu suntem mai mult de două persoane în cameră. Pentru că am stat şi anul trecut aici beneficiez de o mică reducere la cazare", a spus Mihai.

Şi Irina, o studentă în anul al II-lea la Facultatea de Medicină Veterinară este de aceeaşi părere. „E mai convenabil decât să-ţi închiriezi ceva în oraş. Câteva luni am locuit cu o prietenă şi plăteam amândouă 350 de euro, plus întreţinere. Nu aş fi putut să mă adaptez nici la viaţa în căminul de stat, cu muzică la miezul nopţii sau baie la comun", a explicat tânăra.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Căminele private, atac la piaţa chiriilor

    Studenţii au dat de gustul complexurilor imobiliare noi construite în Capitală special pentru e ...

    Bătaie pe căminele private pentru studenţi

    Cu toate că anul universitar începe peste o lună, cele câteva cămine private din Capitală care ...

    Constanta: Studenţii, clientelă pentru hoteluri

    Cei care n-au prins locuri în cămine aleg cazarea turistică. Hotelierii din Constanţa şi Mamaia ...

    Cămine de lux în centrele universitare

    Studenţii care îşi doresc să studieze în marile centre universitare precum Bucureşti, Cluj, Tim ...

    Bucureşti: Topul condiţiilor în cămine

    Cele mai frumoase camere pentru studenţi sunt în căminele „U“ din Regie, iar cele mai urâte apa ...

    Bucureşti: Căminul privat, scump pentru studenţi

    Accesul la piscină, patinoarul, dar şi celelalte servicii pe care le pune la dispoziţie complex ...

    Căminele studenţeşti, ocupate 100%. Aproape 30% dintre studenţi rămân fără cazare

    Condiţiile din cămine s-au îmbunătăţit, numărul locurilor a crescut, dar universităţile bucureş ...

    PERICOL PUBLIC: Oraşul copacilor bătrâni care se rup la cea mai mică adiere de vânt

    Copacii bătrâni din oraş nu dau de furcă doar autorităţilor, cât cetăţenilor care au proasta in ...

    Bucureşti: 300 de euro, un loc într-un cămin privat

    „Primul complex studenţesc privat“  West Gate Studios nu este dedicat doar tinerilor care ...

    Topul celor mai scumpe facultăţi din Capitală

    Taxa anuală la facultăţile universităţilor de stat din Capitală ajunge anul acesta chiar şi la ...


    Adevarul on Facebook

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    „Bătălia“ pentru Iaşi

    Liviu Antonesei

    La Iaşi, la epuizarea unei treimi din campania electorală, aceasta pare să nu fi început încă.

    Lege contra Constituţie

    Grigore Cartianu

    Ajunse anticipat în şaua guvernării, PSD şi PNL consideră că-şi pot permite orice, fără teamă şi fără de ruşine.

    Cerşetori fără poveste

    George Radulescu

    Sloganurile ieftine, zâmbetele false şi degetele arătătoare, îndreptate flasc spre privitori, ar trebui să arate determinarea candidatului la primărie „de a face treabă".

    O calamitate: uninominalul „pur“

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleaşi probleme.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole