Avocatul Poporului, ultima speranţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din ce în ce mai mulţi cetăţeni se plâng că funcţionarii le întorc spatele şi că li se încalcă drepturile. Pensionarii sunt primii afectaţi.

Dintre petiţiile adresate Avocatului Poporului, cele mai multe vin din partea pensionarilor. Aceştia critică faptul că factorii de decizie care se ocupă de pensii nu îşi îndeplinesc atribuţiile sau tergiversează soluţionarea cererilor.

Principalele nemulţumiri vizează modul în care casele teritoriale de pensii procedează la calcularea sau recalcularea pensiilor. Chiar şi după ce persoanele nedreptăţite au câştigat în instanţă, lupta cu autorităţile nu este încheiată.

Mulţi pensionari se plâng Avocatului Poporului că se lovesc de refuzul caselor de pensii de a pune în aplicare hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile privind dreptul la pensie. Instituţia sesizată a intervenit şi atunci când punctajul rezultat în urma recalculării pensiei unei persoane nu a fost corect întocmit.

Comportamentul inadecvat al unor angajaţi ai caselor de pensii este un alt aspect ajuns în atenţia Avocatului Poporului.

Trataţi cu spatele

Indiferenţa autorităţilor publice la petiţiile formulate de cetăţeni constituie o a doua categorie de sesizări adresate Avocatului Poporului.

Din cazuistica instituţiei reiese că funcţionarii care ar trebui să rezolve anumite lucrări nu răspund adreselor primite sau întârzie acordarea de soluţii în termenele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Se întâmplă de multe ori, spun reprezentanţii instituţiei, ca oamenii să se lovească şi de refuzul autorităţilor cu privire la înregistrarea petiţiilor.

Persoanele cu handicap, lezate

O categorie de persoane de care instituţiile cu atribuţii specifice ar trebui să ocupe cu interes sporit este aceea a persoanelor cu handicap.

Mulţi nu sunt încadraţi în gradul corespunzător, nu li se acordă drepturile cuvenite şi primesc cu întârziere nepermis de mare certificatele de încadrare într-un grad de handicap.

Prin lege, persoanele cu handicap grav au dreptul la un asistent personal plătit de administraţiile publice. Sunt situaţii neplăcute în care primăriile refuză să angajeze astfel de persoane sau „uită” să prevadă în buget bani pentru salariile acestora.

Cine este Avocatul Poporului

Instituţia Avocatul Poporului este condusă de profesorul Ioan Muraru. Aceasta contribuie la soluţionarea conflictelor dintre persoanele fizice şi autorităţile administraţiei publice, pe cale amiabilă, respectiv prin mediere.

Conducătorul instituţiei este numit pe o perioadă de cinci ani. Adjuncţii săi sunt specializaţi pe domenii de activitate. Potrivit Constituţiei, Avocatul Poporului îşi exercită atribuţiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile lor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite