Avocată bătută de un grup de rromi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Avocată bătută de un grup de rromi
Avocată bătută de un grup de rromi

Avocata Carmen Obârşanu a fost bătută, luni seară, în zona centrală a municipiului Timişoara, de câţiva rromi. Incidentul a avut loc în momentul în care a fost chemată de un client de-al său, Viorel Negru, care se află în proces cu rromii care-i sunt vecini şi care vor să-i ia casa.

Rromii au dărâmat gardul care desparte palatul lor de casa lui Negru, iar acesta şi-a sunat avocata. După ce a discutat cu clientul, femeia a plecat, iar când a traversat strada, şase persoane s-au năpustit asupra ei. „M-au pândit până au oprit maşinile la semafor, apoi au venit spre mine trei bărbaţi şi trei femei. Ei m-au lovit cu pumnii, iar ele cu tocul pantofilor până m-au umplut de sânge“, a spus Carmen Obârşanu. Aceasta a fost transportată de soţ la spital, unde a primit îngrijiri medicale.

Femeia a depus, ieri, o plângere penală împotriva atacatorilor. Agenţii de la Secţia 3 au mers însoţiţi de mascaţi să-i cheme pe rromi la poliţie pentru declaraţii.

„Nu au fost găsiţi, dar am înţeles că au luat legătura cu şeful secţiei şi se vor prezenta împreună cu avocatul pentru declaraţii“, a spus Săndel Palade, şeful Poliţiei Timiş. Acesta a mai declarat că plângerea a fost înregistrată la Parchet, iar cazul va fi preluat de procurori. 

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite