Avioanele second-hand achiziţionate de România vor implica costuri de până la 1,2 miliarde dolari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cele 24 de avioane second-hand de tip F-16 care vor intra în dotarea armatei române vor presupune costuri cuprinse între 900 de milioane şi 1,2 miliarde de dolari, au declarat surse participante la negocierile dintre SUA şi România, citate de Mediafax.

România va primi avioanele gratuit, însă costurile vor fi pentru antrenarea piloţilor, mentenanţă şi upgradare, precum şi pentru adaptarea infrastructurii aeroportuare. Din cele circa 900 de milioane de dolari, 400 vor fi numai pentru pregătirea piloţilor români.

Potrivit surselor citate mai sus, România ar urma să trimită la antrenament în SUA circa 48 de piloţi care vor participa mai mult de un an la programul de pregătire profesională, alături de omologii americani.

Pe de altă parte, România va mai trebui să plătească şi pentru achiziţionarea de armament care să fie instalat pe avioane, suma totală finală pentru achiziţionarea de avioane F-16 putând ajunge astfel la 1,1 - 1,2 miliarde de dolari, susţin sursele citate. Ele au adăugat că acestea sunt sume care au fost discutate în timpul negocierilor bilaterale.

Întregul pachet în forma sa finală urmează să se regăsească într-un acord care va fi încheiat între Guvernele român şi american.

Reprezentanţii Lockheed Martin în România nu au oferit detalii despre această achiziţie, precizând însă că va fi vorba despre 24 de avioane F-16 de tip C sau D, bloc 25. Ei nu au spus însă anul de fabricaţie şi nici numărul orelor de zbor efectuate de aceste avioane.

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a aprobat ieri propunerea Ministerului Apărării de achiziţionare a 24 de avioane F-16 în uz. Decizia va fi supusă aprobării Parlamentului.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite