Aventură pe două roţi în Pasul Gutâi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aventură pe două roţi în Pasul Gutâi
Aventură pe două roţi în Pasul Gutâi

În acest weekend, în Maramureş va avea loc o întrecere între toţi motocicliştii şi bicicliştii din judeţ şi nu numai. Startul competiţiei se va da sâmbătă la ora 10.00, în pasul Gutâi, taxa de înscriere fiind de 50 de lei.

Maramureş Adventure Cup este o premieră pentru motocicliştii şi bicicliştii din ţară, potrivit organizatorilor. „Clubul nostru de motociclişti, SpiderBikers, împlineşte un an, ocazie cu care ne-am gândit să sărbătorim într-un mod inedit. De aceea am organizat prima competiţie din ţară, poate chiar din lume pentru toate categoriile de vehicule pe două roţi“, a declarat Gabriel Tămăşan, preşedintele clubului de motociclişti din Baia Mare. „Vrem să dăm posibilitatea tuturor motocicliştilor şi bicicliştilor din oraş să se întreacă pe două roţi“, subliniază acesta.

Înscrierile se fac la sediul Spider Bikers

Inedita competiţie va avea loc sâmbătă, de la ora 10.00, în pasul Gutâi. Concursul de triatlon moto va avea trei probe speciale, una de asfalt, una enduro, pentru motoarele de pădure şi una pentru biciclişti tot în pădure. La  competiţie se pot înscrie persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 80 de ani. Înscrierile se fac la sediul clubului SpiderBikers, situat pe strada Rândunicii numărul 2, până vineri la ora 20.00.

Tot în cursul serii de vineri va avea loc şi şedinţa tehnică în cadrul căreia se vor face echipele de câte trei concurenţi. „Se va trage la sorţi, se vor forma echipele, iar participanţilor li se va explica traseul“, arată preşedintele clubului. La eveniment sunt aşteptate aproximativ 20 de echipe formate din motocicletă speed, una enduro şi o bicicletă. Taxa de înscriere este de 50 de lei, iar în preţul acesteia va intra un grătar şi trei beri la sfârşitul competiţiei.

Programul competiţiei

Competiţia va începe cu proba specială pentru motoarele de stradă pe traseul Baia Sprie, satul Mara şi apoi Gutâi. Acolo se va preda ştafeta endoriştilor, care vor străbate vârful Igniş şi se vor opri la barajul Firiza. De acolo, ştafeta le va fi predată bicicliştilor, care vor parcurge traseul prin pădure până la restaurant „Usturoiul“. La sosire va avea loc ultima probă specială, un concurs de băut bere, unde fiecare echipă va trebui să bea şase beri, iar primelor trei echipe li se va scădea din timpul necesar parcurgerii traseului 10 minute, cinci şi respectiv două minute.

Premiile participanţilor vor consta în cupe, medalii, diplome şi accesori pentru motociclişti: cască, mănuşi.  Petrecerea de final va avea ca invitaţi trupa Ultimul Nivel şi alte două trupe locale de muzică rock. Costurile necesare organizării acestui eveniment au atins suma de 4.000 de lei, dar până la final cheltuielile vor depăşi 7.000 de lei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite