Avalanşă de pacienţi în spitalele ieşene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul ,,Sfântul Spiridon” face internări şi externări pe bandă rulantă. Numărul prea mare de pacienţi internaţi în ultimele zile a dus la supraaglomerarea spitalelor ieşene.

Unul dintre cele mai afectate unităţi spitaliceşti este „Sfântul Spiridon”, unde cei mai ghinionişti internaţi fac cunoştinţă cu „colegul de pat”. Conducerea spitalului spune că astfel de cazuri sunt puţine şi pacienţii nu trebuie să împartă patul pentru mult timp.

„Avem internate multe persoane cu diabet, cardiaci, dar şi din cei diagnosticaţi cu boli respiratorii. Nu am ajuns să internăm doi în pat. Mai stau pe acelaşi pat doar câteva momente, până la externarea unuia dintre ei.

Nu suntem doar noi în această situaţie, am înţeles că şi alte unităţi se confruntă cu aceeaşi problemă”, a declarat Diana Cimpoieşu, şef al Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

Si-au pierdut reţetele

Medicul precizează că s-a ajuns în această situaţie din cauza numărului mare de pacienţi care nu şi-au respectat tratamentul medicamentos ori şi-au pierdut reţetele. Alte complicaţii sunt cele respiratorii, care pot degenera rapid în probleme cardiace greu de tratat.

„Facem eforturi să externăm cât mai mulţi pacienţi, pentru a nu ajunge în situaţia ca doi bolnavi să stea foarte mult unul lângă altul. În orice caz, singura clinică unde situaţia e mai lejeră e Chirurgia”, a spus Diana Cimpoieşu.

Cu 50% mai mulţi pacienţi

Şi medicii din alte spitale recunosc că fac eforturi pentru a asigura toate serviciile medicale asiguraţilor. Spre exemplu, la Spitalul de Copii „Sfânta Maria”, luni dimineaţă, doar în Triaj au fost consultaţi 70 de copii, fără cei veniţi direct în secţii sau la UPU.

Conducerea spitalului spune că, de pe 1 ianuarie şi până acum, au fost trataţi circa 3.000 de pacienţi, cu 50% mai mulţi decât în ianuarie 2008. Într-adevăr, din statisticile Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), cei mai mulţi pacienţi suferinzi din cauza infecţiilor respiratorii, pneumoniilor sau bronhopnemoniilor  sunt copiii între 1-4 ani.

Speriaţi de "slatina"

Pentru a ţine în frâu avalanşa de pacienţi cu care se confruntă spitalele, şeful DSP, dr. Mihnea Hurmuzache, a cerut medicilor din spitale să rezolve cât mai rapid, în primul rând, cazurile de bolnavi care aşteaptă.

„Chiar dacă reflexul sistemului este de a face exces de zel, din cauza celor întâmplate la Slatina, îi îndemnăm pe medici să fie atenţi la internări şi pe pacienţi să fie înţelegători”, a declarat dr. Mihnea Hurmuzache.

Acesta îi sfătuieşte pe cei care au probleme de sănătate să treacă mai întâi pe la medicii de familie, pentru a nu încurca, cu afecţiuni minore, activitatea ambulatoriilor.

Asistentă ucisă de suprasolicitare

Lăcrămioara Pricop (31 ani), asistenta-şefă la Spitalul Căi Ferate Iaşi, a murit în somn, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Dupa efectuarea necropsiei, legiştii au stabilit că a decedat in urma unui stop cardiac datorat suprasolicitarii.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite