Cap Aurora, cea mai mică staţiune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

2009 Staţiunea se face remarcată prin hotelurile cu nume de pietre semipreţioase, înconjurate de un peisaj exotic. Turiştii care vor să ajungă la Cap Aurora o pot face numai din drumul care face legătura între staţiunile Jupiter şi Venus. FOTOGALERIE

Construită în anul 1970, cu o lăţime de 250 de metri şi o lungime de aproape un kilometru, Cap Aurora este cea mai mică unitate turistică care poate fi catalogată drept staţiune.

Hotelurile construite aici, foarte aproape de plajă, au formă de piramidă şi au fost botezate cu nume de pietre semipreţioase, Topaz, Opal, Agat, Onix sau Safir, majoritatea fiind clasificate cu două stele.

Plaja din staţiune a fost întodeauna preferată pentru numeroasele golfuleţe şi vegetaţia abundentă. Lipsa investiţiilor în infrastructură şi serviciile din ce în ce mai proaste au făcut ca turiştii să ocolească în ultimii ani Cap Aurora.

„Am venit pentru prima dată aici în 1985. M-am îndrăgostit de linişte şi peisaj. De atunci am venit aproape în fiecare an. Îmi pare rău că staţiunea a fost lăsată mult timp în voia sorţii. Din păcate, algele care se strâng la mal te gonesc de pe nisip mai repede decât ai fi dorit“, a declarat Alexandru Mihail, un turist din Bacău.   

Cazare ieftină

Pentru a atrage mai mulţi turişti, hotelierii din peninsulă au scos pe piaţă pachete la preţuri mai mici decât în alte zone de pe litoral. De pildă, la Hotel Onix, o cameră dublă costă 100 de lei, iar un apartament 150 de lei.

„Pot spune că ne bazăm în parte pe turiştii vechi. Avem familii care vin aici de zeci de ani. Anul acesta aşteptăm însă mai multe grupuri de turişti străini“, a declarat Gabriela Dragoman, recepţioner la Hotel Onix. În perioada 1-13 iulie, preţurile de cazare vor fi majorate, astfel că pentru o cameră dublă turiştii vor plăti 155 de lei, iar pentru un apartament 220 de lei.

La Hotel Diamant preţul pe noapte pentru o cameră dublă este de 100 de lei, iar pentru un apartament de 180 de lei. „De la 30 iunie aceste preţuri se vor mări însă ele nu vor fi fixe. Cei care vin la recepţie, în funcţie de perioada pe care vor să o petreacă la mare, vor avea parte de anumite reduceri“, a precizat Florica Zamfir, recepţioner.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite