Au apărut primele castane prăjite

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au apărut primele castane prăjite
Au apărut primele castane prăjite

Cu doar trei lei, se pot cumpăra 100 de grame de castane. Pe străzile municipiului Baia Mare şi-au făcut apariţia primii vânzători ambulanţi ce comercializează castane prăjite.

„De 25 de ani vând castane împreună cu soţul meu. De pe la mijlocul lunii septembrie suntem prezenţi în centrul oraşului cu castane proaspăt prăjite“, spune Rozalia Lăcătuş (55 de ani), care a transformat mica afacere într-o sursă serioasă de venit. Cei care au învăţat de la părinţi „meşteşugul negoţului cu castane“ spun că nu e o meserie uşoară.

„Zilnic trebuie să tai câte 5.000-6.000 de castane. Fiecare bucată trebuie tăiată, altfel castanele nu sunt bune şi nu se prăjesc bine“, explică Augustin Lăcătuş, soţul Rozaliei. „Degetele mele sunt toate tăiate din cauza atâtor castane. Nu e atât de uşor să vinzi castane“, continuă el.

Secretele meseriei

La fel cum fiecare meserie are secretele ei şi în spatele meşteşugului castanelor se ascunde un secret. „Castanele trebuie prăjite jumătate ca să scadă jumătate şi să fie bune de mâncat. Dacă nu ştii cum să le prăjeşti, nu ai clienţi“, arată Augustin. Mulţi băimăreni străbat tot oraşul pentru a gusta din trufandalele celor doi comercianţi. „În fiecare an cumpăr castane de la doamna Rozalia. Vin chiar din celălalt capăt al oraşului pentru că ştiu că la ei sunt foarte bune“, spune Codruţa Grama de 19 ani. Băimărenii pot să-şi cumpere 100 de grame cu doar trei lei.
 
Vânzătorii cumpără castanele de la alţi comercianţi din împrejurimi. „Sunt persoane care au plantaţii de castani în Ferneziu sau pe Valea Roşie. De acolo cumpărăm câte 30-40 de kilograme o dată“, explică Rozalia Lăcătuş. „Mai demult mergea soţul meu la cules şi jumătate rămânea la noi, jumătate dădeam la cel de la care culegeam. Ieşeam mai ieftin şi era mai bine“, îşi aduce aminte femeia.
 
Sursă de venit

Pentru un kilogram de castane, comercianţii le plătesc producătorilor aproximativ opt lei. Pe la începutul lunii octombrie, preţul castanelor neprăjite scade şi ajunge la patru lei pe kilogram. Familia Lăcătuş şi-a făcut un trecut în domeniul vânzării castanelor. Au început acest negoţ din dorinţa de a câştiga un ban în plus, pe lângă pensie. De la mijlocul lunii septembrie şi până la sfârşitul lunii octombrie, cei doi vând castane chiar în centrul oraşului.

„Anul acesta, vânzările merg mai slab faţă de anul trecut. În primele zile nu facem nici 20 de lei“, spune Rozalia. O parte însemnată din venituri se duce însă în bugetul local, deoarece, pentru locul în care vând, cei doi trebuie să plătească Primăriei o taxă de 120 de lei pentru o lună jumătate. Anul trecut plăteau 60 de lei lunar.

Cifră:
6.000
de castane taie într-o zi Augustin Lăcătuş.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite