Avionul dispărut în Atlantic a trimis 24 de mesaje automate de anomalie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avionul A330 al companiei Air France, care a dispărut deasupra Oceanului Atlantic luni dimineaţa, a transmis în mai puţin de cinci minute 24 de mesaje care indicau existenţa unor anomalii, a anunţat astăzi Biroul pentru Anchete şi Analize francez (BEA), care efectuează ancheta accidentului aviatic, relatează AFP.

Însărcinatul cu ancheta din cadrul Biroului pentru Anchete şi Analize (BEA), Alain Bouillard, a anunţat că în total, 24 de mesaje ACARS (despre anomalii, pene sau întreruperi ale funcţionării sistemelor) au fost trimise între orele României 5.10 şi 5.14 de avionul Airbus care parcurgea ruta Rio de Janeiro-Paris.

Ultimul mesaj cu privire la poziţia avionului a fost trimis la ora României 5.10.

Directorul BEA, Paul-Louis Arslanian, a afirmat că au fost trimise diferite mesaje despre sisteme aflate "în pană sau oprite", printre care şi sistemul de pilot automat. El a precizat că aparatul transmite acelaşi tip de mesaj şi când sistemul se află în pană, şi când este oprit de pilot.

Avionul Airbus A330 al companiei Air France, care asigura legătura între Rio de Janeiro şi Paris, a dispărut în largul coastelor braziliene în noaptea de 31 mai spre 1 iunie, cu 228 de persoane la bord. Motivele prăbuşirii aparatului, care înregistrase probleme tehnice, nu au fost clarificate încă.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite