Asistenţii medicali vasluieni au căutare în străinătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

veniturile acestuia rotunjindu-se până la maxim 275 de euro prin sporurile incluse, în clinicile, căminele şi spitalele din străinătate, aceştia câştigă între 600 şi 1.700 euro. În

veniturile acestuia rotunjindu-se până la maxim 275 de euro prin sporurile incluse, în clinicile, căminele şi spitalele din străinătate, aceştia câştigă între 600 şi 1.700 euro. În ultimii patru ani, din judeţul Vaslui au plecat, în Italia, peste 300 de cadre medicale cu studii medii. Daniela Clatinici, liderul Sanitas Vaslui, spune că "asistenţii medicali cu o foarte bună pregătire profesională, dar şi cu un psihic puternic părăsesc ţara, în căutarea unui trai mai bun. Ei trebuie să înfrunte, în primul rând, necunoscutul, un alt mod de viaţă şi de mentalitate". Mulţi dintre asistenţii medicali vasluieni care lucrează în Italia sunt mulţumiţi de modul în care trăiesc şi câştigă acolo, aşa că se întorc în ţară numai în vacanţă. Alţii s-au mutat acolo cu familiile, şi-au cumpărat case şi maşini şi nici nu vor să mai audă de Vaslui. Doina Sardaru, fost asistent-şef al Secţiei Medicală Vaslui, a ales să lucreze într-o unitate sanitară din Italia, unde câştigă foarte bine. Are un salariu de 1.000 de dolari, iar masa şi cazarea sunt asigurate. "Acasă nu reuşeam să câştig aceşti bani. În plus, diferenţele din sistemele de sănătate sunt mai mult decât evidente. Bolnavii sunt îngrijiţi în adevăratul sens al cuvântului. În schimb, şi noi suntem foarte bine pregătiţi. Ce am învăţat acasă pun în practică în Italia, iar colegii cu care lucrez sunt foarte mulţumiţi de pregătirea mea", povesteşte asistenta. Conştient de mutaţiile care se petrec în sistemul sanitar românesc, preşedintele Colegiului Medicilor Vaslui, dr. Mircea Zavate, se arată îngăduitor şi găseşte şi o explicaţie. "În România, salariile cadrelor medicale sunt cel puţin hazlii, şi de aceea asistentele pleacă peste hotare. Aici nu pot trăi cu lefurile pe care le primesc. Mai rău este că nu putem angaja altele în loc. Este foarte greu în spital din cauza lipsei cadrelor sanitare. Ne descurcăm şi noi cum putem. Dacă ar fi şi la noi salariile decente şi condiţiile din spitale mai bune, cu siguranţă asistentele nu ar mai pleca", a declarat dr. Mircea Zavate.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite