Armament zidit în peretele casei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un arsenal, alcătuit din două pistoale şi o armă de vânătoare de tip englezesc, în perfectă stare de funcţionare, a fost descoperit, cu ocazia demolării unei case din municipiul Huşi,

Un arsenal, alcătuit din două pistoale şi o armă de vânătoare de tip englezesc, în perfectă stare de funcţionare, a fost descoperit, cu ocazia demolării unei case din municipiul Huşi, situată în strada Castroian nr. 17, proprietate a huşeanului Emilian Vasile Ursu. Armamentul a fost zidit în pereţii casei, specialiştii urmând să descopere exact perioada în care acesta a fost amplasat. Comisarul-şef Marius Gheorghiţă, şeful Poliţiei Huşi, a apreciat ca "uimitor" modul în care a fost conservat armamentul. "Echipa noastră s-a deplasat imediat la faţa locului cum a fost anunţată şi a constatat veridicitatea celor semnalate de proprietar. Starea de conservare a acestor arme este uimitor de bună. Armele au fost predate specialişilor din cadrul IPJ Vaslui, pentru continuarea cercetărilor specifice". Din primele anchete a reieşit că nici actualul proprietar al imobilului, Emilian Vasile Ursu, şi nici ex-proprietarul, Ana Radu, nu au ştiut nimic de existenţa muniţiei.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite