Finlanda: Nokia a depus plângere împotriva grupului american Apple

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Compania finlandeză Nokia, numărul unu în telefonia mobilă, a anunţat joi că a depus plângere în SUA împotriva grupului Apple, motivând că acesta a încălcat brevetele sale de tehnologie pentru telefoane smart la realizarea iPhone, relatează AFP.

Nokia a transmis într-un comunicat că a depus plângere contra Apple la tribunalul federal din Delaware, acuzând iPhone "că violează brevetele Nokia în ce priveşte normele GSM, UMTS şi LAN fără fir", tehnologii majore de telefonie mobilă.

Plângerea se referă la 10 brevete, precizează Nokia, care estimează că acestea au fost încălcate pentru toate modelele de iPhone de la lansarea sa din 2007.

Succesul iPhone a dăunat semnificativ companiei finlandeze, a cărei cotă de piaţă a scăzut şi care-şi găseşte cu greu propriul loc pe piaţa foarte competitivă a telefoanelor smart.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite