Angiograf funcţional într-o lună, în judeţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angiograf funcţional într-o lună, în judeţ
Angiograf funcţional într-o lună, în judeţ

La Spitalul Judeţean se lucrează deja la montarea aparatului. După aproape doi ani de cereri şi alte trei luni de aşteptare pe holurile spitalului, aparatul va deservi pacienţii.

În urmă cu aproape doi ani, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare făcea demersurile necesare pentru achiziţionarea unui angiograf. Acesta este un aparat de explorare, care permite diagnosticarea tuturor afecţiunilor vasculare. „Cel mai apropiat aparat de acest gen este la Cluj-Napoca, la mai bine de 100 de kilometri de Baia Mare”, a punctat Călin Pop, managerul Spitalului Judeţean.
 
Bani alocaţi de Consiliul Judeţean

Fondurile necesare pentru achiziţionarea aparatului au fost alocate de către Consiliul Judeţean Maramureş, iar licitaţia s-a făcut electronic. „Aparatul a costat 1.050.000 de lei, iar cu tot cu instalare, preţul ajunge la 1.100.000 de lei”, a precizat Mircea Gheţie, directorul economic al Spitalului Judeţean.

Licitaţia s-a făcut în luna martie şi a fost câştigată de firma Siemens, dar aparatul a ajuns în Baia Mare abia la finele lunii august. „A durat destul de mult pentru aparatura de acest gen are un regim special şi trebuie să primească acord de import din partea Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare”, a arătat Gheţie.

Acesta a mai spus că în 2 noiembrie urmează să vină la Baia Mare specialiştii de la Siemens, ca să monteze aparatul efectiv şi va fi funcţionl în cel mult o lună. Până atunci însă, se lucrează la amenajarea sălii unde va fi amplasat şi care trebuie să îndeplinească nişte norme speciale.

Investigaţiile vor fi gratuite

Potrivit managerului Călin Pop, conducerea spitalului face deja demersurile pentru înscrierea aparatului în Programul Naţional de Diagnostic şi Tratament al Bolilor Cardiovasculare, deoarece spitalul din Baia Mare este primul spital judeţean din ţară care este dotat cu un astfel de aparat. Aceasta ar asigura gratuitea pentru pacienţi, deoarece costul mediu al unei astfel de investigaţii este de 1.000 de lei.

„Este vorba despre un angiograf general, cu aplicaţii pentru afecţiunile cele mai frecvente. Iniţial va fi utilizat pentru diagnosticarea obstrucţiilor acute şi a ischemiilor membrelor inferioare”, a explicat Călin Pop. „Abia după ce ne vom familiariza cu aparatul, vom putea diagnostica şi afecţiuni ale inimii”, a adăugat Pop.

1.000
de lei este costul mediu al unei investigaţii cu angiograful.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite