Andrei, fanul care a fost în turneu cu Iris

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiecare generaţie de fani ai trupei a dat naştere câte unui personaj uşor de observat în faţa scenei. Andrei Giurgia (24 de ani) este unul dintre ei. Iris a fost de-a lungul timpului o trupă care a răspuns provocărilor fanilor, le-a mulţumit prin melodii şi s-a inspirat din reacţiile lor.

Andrei Giurgia (din Iaşi) şi Florin Ungureanu (din Suceava) sunt doi dintre fanii care au devenit deja prietenii celor din trupă.

„Povestea mea cu Iris a început în 2000, la Teatrul Naţional din Iaşi, când au lansat albumul «Athenaeum». Până atunci tot ce ştiam despre ei era legat de tipul ăla cu plete, cel cu «Bună seara, prieteni!»“, spune Andrei.

După ce a făcut cunoştinţă cu muzica celor de la Iris, într-o lună ştia deja toată povestea formaţiei.

„Ţin minte că în iarna lui 2001, la Galele Hit, erau minus 15 grade afară şi eu am apărut la concertul lor cu un banner pe care scria «Iris». La început, după fiecare concert mergeam în spatele scenei să iau autografe de la ei şi-mi era foarte ruşine. Nu ştiam cum să-i abordez“, adaugă Andrei, pe care colegii de liceu îl strigau Iris. Apoi a devenit mai dezinvolt şi a intrat în vorbă cu ei.

„Când l-am văzut prima dată pe Cristi am zis că nu o să vorbesc niciodată cu el, că e un om dur... Dar, de fapt, el e un tip foarte comi c, o sursă impresionată de bancuri“, spune Andrei.

În turneu cu formaţia

La unul dintre concertele Iris a făcut cunoştinţă cu un alt mare fan, Florin. De atunci au devenit foarte buni prieteni şi merg împreună la fiecare spectacol al formaţiei.

„Când veneau la Iaşi ştiau că erau doi nebuni care stăteau mereu în faţa scenei. Când ne întâlneam, Cristi ne lua în braţe şi ne strângea foarte tare. În momentul acela, poate mulţi nu cred, simţeam că emană ceva special“, spune Andrei.

În 2005 el şi Florin au hotărât să facă ceva special pentru formaţia preferată, aşa că au plecat împreună cu ei în turneu pe litoral.

„Ne-am făcut două tricouri la fel, inscripţionate cu Iris şi, când ajungeam noi într-o staţiune, se ştia că o să cânte Iris în seara aia. Am făcut pentru fiecare piesă câte un banner pe care-l ridicam când auzeam primele acorduri. Toţi membrii trupei, când ne vedeau, ne întrebau: «Bă, da’ voi nu aveţi somn acasă?»“, spune amuzat Andrei.

Făcând o analogie între  Iris şi Craiova Maxima, echipa de fotbal preferată a lui Cristi, cei doi au inscripţionat pe un banner „Iris Maxima“.

La Mamaia, în timpul unor repetiţii,Cristi i-a invitat la masa lor, la un suc. Atunci l-au întrebat cum se numeşte o piesă nouă pe care o ascultaseră ceva mai devreme. „Cristi mi-a răspuns: «Iris Maxima», e pentru voi... Titlul vă aparţine, pentru că de ani de zile umblaţi cu noi prin ţară“, îşi aminteşte Andrei.

„Cristi este ca un al doilea tată“

Pe 30 noiembrie 2005, de Sfântul Andrei, Giurgia a fost sunat de Cosmin Nicoară, impresarul trupei Iris. Era în timpul unui curs ţinut de unul dintre cei mai exigenţi profesori din facultate... 

„Ştiu că am călcat pe bănci ca să ies din sală. Trebuia să vorbesc cu el! Când am răspuns, am auzit vocea lui Cristi: «Salut băi, eu sunt, Cristi. La mulţi ani, Andrei! Să ne trăieşti!»“, povesteşte el. De atunci îşi spun „La mulţi ani!“ la fiecare aniversare şi îşi trimit mesaje de sărbători.

În timp au devenit prieteni şi chiar i-a însoţit în turneul Iris Maxima. „Primul concert era la Braşov. Am vorbit cu impresarul şi i-am spus că vreau să vin. Din momentul acela am fost parte din echipă. I-am însoţit în turneu, vindeam tricouri, îi ajutam la concert. La un moment dat împărţeam aceeaşi cameră de hotel cu Relu“, îşi aminteşte tânărul, amuzat.

De atunci a început să petreacă din ce în ce mai mult timp cu Cristi. „Vorbeam despre cărţi, mă întreba ce mai citesc. Eram student pe vremea aceea şi nu prea aveam bani să-mi cumpăr cărţi. Acum un an, când au avut un concert la Iaşi, mi-a adus o sacoşă plină de cărţi, printre care şi «1001 de albume de ascultat într-o viaţ㻓, spune Andrei.

Apropierea lui de formaţia Iris a fost graduală. De la stadiul de fan, a ajuns la cel de prieten al trupei. „Acum le ştiu tabieturile. Ştiu, de exemplu, că nu trebuie să vorbeşti cu Cristi o oră după concert, pentru că vrea să se odihnească“, adaugă cel care îl consideră pe Cristi un fel de al doilea tată. „Mi-a dat sfaturi, idei şi mi-a demonstrat că ţine foarte mult la mine.“

image

Pe Cristi îl consider un al doilea tată. Mi-a dat sfaturi, idei şi mi-a demonstrat că ţine foarte mult la mine.

image


Andrei Giurgia
fan Iris

image

Ştiu că nu trebuie să vorbeşti cu Cristi o oră după concert, pentru că vrea să se odihnească.

image


Andrei Giurgia
fan Iris

Cel mai mic fan Iris

De la trei luni, Flavian adoarme pe muzica trupei Iris, iar de la doi ani merge la spectacolele trupei din toată ţara, însoţit de părinţii săi, mari fani Iris,. De fiecare dată când trupa cântă piesa „Floare de Iris“, puştiul urcă pe scenă şi le oferă membrilor floarea care dă numele melodiei. „Ideea i-am insuflat-o noi, dar are o plăcere fantastică atunci când urcă pe scenă şi le oferă florile“, spune Ioana Vasian, mama fanului de cinci ani.â

Citiţi şi Familia Minculescu este optimistă

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite