Ambasadorul SUA: Simplul fapt că românii pot avea păreri diferite fără a se teme că vor fi împuşcaţi este un semn al progresului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ambasadorul SUA în România, Mark H. Gitenstein, a declarat în cadrul galei "Personalităţile Anului 2011" organizată de publicaţia Nine O'Clock că protestatarii români ar trebui să fie bucuroşi pentru că trăiesc într-o ţară liberă unde îşi pot exprima gândurile cu glas tare.

"Mesajul meu este unul de optimism pentru România. Deşi încă odată vedem mii de cetăţeni în stradă, în frigul iernii, exprimându-şi nemulţumirea faţă de situaţia lor actuală, am încredere în această ţară şi potenţialul său. Întâi de toate pentru că deşi există suficiente motive de descurajare, simplul fapt că oamenii îşi pot exercita dreptul dat de Dumnezeu de a avea păreri diferite fără a se teme că vor fi împuşcaţi de pe acoperişuri este un semn al progresului.

Dacă aveţi îndoieli în această privinţă, întrebaţi-i pe cetăţenii Siriei ce părere au. Apoi, pentru că simt că în această mulţime există o nouă categorie de tineri sofisticaţi, educaţi, care cred în democraţie şi în puterea lor de a-şi crea singuri viitorul. Poate că aceşti tineri au o atitudine cinică faţă de partidele politice şi presa existentă, însă au multe cunoştinţe despre internet şi au încredere în propriile idei. Sunt sigur că ei vor avea o influenţă profundă şi pozitivă asupra viitorului dumneavoastră. Ei nu sunt cei care lovesc jandarmii cu pietre. Ei se află în stradă pentru a-şi demonstra paşnic dorinţa de a face lucruri mai profunde şi mai importante pentru România", a spus Mark H. Gitenstein, potrivit site-ului romania.usembassy.gov.

El s-a arătat optimist în ceea ce priveşte viitorul României. "Spre deosebire de acum douăzeci de ani, România are în funcţiile de conducere oameni extrem de bine pregătiţi, devotaţi, cu principii, care fac eforturi ca instituţiile democratice să funcţioneze", a mai spus oficialul american.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite