„Am recunoscut violul de frică, deşi nu l-am comis“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Karol Racz şi Alexandru Isztoika, acuzaţi pe nedrept de viol în Italia, au revenit în România.Umiliţi în Italia, Karol Racz (36 de ani) şi Alexandru Lajos Isztoika (20 de ani) nu exclud posibilitatea reîntoarcerii în Cizmă.

Acuzaţi pe nedrept de violarea unei fete de 14 ani, din Italia, Karol Racz şi Alexandru Isztoika s-au întors în România în preajma sărbătorilor pascale, în satele lor natale din judeţul Braşov.

Karol Racz, în comuna Cincu, iar Alexandru Isztoika, în satul Selistat, comuna Şoarş. Karol lucrează ca zilier, iar Alexandru munceşte în gospodăria părinţilor.

Deşi au trecut printr-o experienţă care cu greu va putea fi uitată, braşovenii spun că oricând s-ar întoarce în Italia, dacă şi-ar găsi un loc de muncă.

Reţinut pentru că era român

Rememorează rapid clipele arestării. „Au venit nişte poliţişti îmbrăcaţi civil în tabăra unde mă aflam. M-au întrebat dacă sunt român şi în trei minute eram deja la secţia de poliţie. Seara, mi-au luat salivă pentru proba ADN. În timpul interogatoriului m-au întrebat cu cine lucram şi au venit cu poza lui Karol. Dimineaţa l-au adus şi pe el la secţie”, povesteşte Alexandru

Isztoika. „Când a venit el, eu eram legat de scaun şi până şi femeia care stătea la birou mă lovea. Mi l-au arătat pe Karol şi m-au întrebat dacă e el. Le-am spus că da. Eram înfricoşat, nu ştiam ce mă aşteaptă şi am recunoscut în scris că am comis fapta, chiar dacă nu era aşa”, afirmă braşoveanul.

După interogatoriu, Alexandru a fost dus la închisoare. „Am stat 38 de zile. Mi-au mai făcut un test ADN şi am ieşit din nou nevinovat. Speram că voi fi eliberat. Am mai rămas în Italia aproximativ 20 de zile. M-am bucurat că foarte puţină lume mă recunoştea pe stradă. Apoi, m-am întors în România. Ca acasă nu-i nicăieri!”, spune Alexandru.

„Aveam zilnic porţia de bătaie”

Acuzat de Alexandru, Karol Racz a ajuns şi el pe mâna poliţiştilor. „Eram la Livorno. Au venit patru maşini cu girofare, din care au coborât mai mulţi civili, printre care şi doi români, translatori. M-au întrebat dacă eu sunt Racz Karol şi apoi m-au luat la bătaie, în rulotă. M-au băgat în maşină şi, pe drumul până la Roma, m-au întrebat de viol. Dar nu ştiam nimic. Translatorul, care era român, mi-a zis că i-am făcut ţara de ruşine. Când am ajuns la poliţia din Roma, oamenii de pe stradă m-au lovit, iar unii m-au şi scuipat”, susţine Karol Racz. Nu ştie exact cine l-a bătut. De altfel, declaraţiile bărbaţilor sunt contrazise de poliţişti : nimeni nu i-a atins nici măcar cu un deget.

Dovediţi nevinovaţi prin testul ADN, Karol s-a trezit cu o nouă acuzaţie de viol pe care l-ar fi comis asupra unei italience de 41 de ani. Alt test ADN. Altă dovadă a nevinovăţiei. Scăpat de puşcărie, Karol Racz a mai zăbovit puţin în Italia şi a primit mai multe oferte de lucru, dar niciuna nu s-a concretizat, aşa că bărbatul s-a întors în ţară.

Vrea să dea statul italian în judecată

Braşoveanul lucrează acum ca zilier şi primeşte oferte de muncă prin gospodăriile oamenilor. Dă cu sapa, râneşte la porci. Bărbatul se gândeşte serios să dea statul italian în judecată, întrucât ar fi fost bătut. „Mă voi consulta şi cu avocatul meu din Italia şi mă voi hotărî ce sumă voi cere. Cred că vreo 500.000 de euro”, a afirmat Karol. El spune că, dacă şi-ar găsi o slujbă în Italia, nu ar ezita să se întoarcă acolo. Alexandru Isztoika ar face acelaşi lucru. 

image

Au venit nişte poliţişti îmbrăcaţi civil în tabăra unde mă aflam. M-au întrebat dacă sunt român şi în trei minute eram deja la secţia de poliţie.

image


Alexandru Isztoika
acuzat de viol

image

Eram la Livorno. Au venit patru maşini cu girofare, din care au coborât mai mulţi civili, printre care şi doi români, translatori. M-au întrebat dacă eu sunt Racz şi apoi m-au luat la bătaie în rulotă.

image


Karol Racz
acuzat de viol

Au rămas amici

image

Alexandru Isztoika (stânga) a fost vizitat de Karol Racz la locuinţa sa din comuna Şoarş  Foto: Marius Bularcă



Cei doi braşoveni au rămas amici, chiar dacă Alexandru l-a acuzat pe Karol pe nedrept. Karol spune că nu îi poartă ranchiună lui Alexandru pentru că „era foarte speriat şi l-am înţeles. Când ne întâlnim, povestim, dar nu deschidem discuţia despre cele petrecute în Italia”, a mai povestit Karol Racz.

Arestaţi nevinovaţi

image

Alexandru (centru sus) şi Karol (centru jos) au fost arestaţi în Italia la data de 14 februarie 2009  Foto: EPA


Calvarul românilor a început la 14 februarie 2009, când o minoră de 14 ani a fost violată în Parcul Caffarella, din Roma. Alexandru Isztoika a fost primul arestat. A recunoscut violul, deşi nu avea nicio legătură cu infracţiunea. Mai mult, şi-a băgat şi prietenul la belea. A declarat că şi Karol Racz a participat la viol. Testele AND au demonstrat însă că bărbaţii nu au comis fapta.

Poliţiştii italieni au reuşit să îi prindă pe adevăraţii violatori ai adolescentei de 14 ani. Ei sunt tot români, iar vinovăţia lor a fost confirmată prin teste ADN. Ionuţ Jean Alexandru, de 27 de ani, şi Gavrilă Oltean, de 18 ani, au fost arestaţi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite