Au cucerit Alpii pentru neurochirurgii din Cluj

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Au cucerit Alpii pentru neurochirurgii din Cluj
Au cucerit Alpii pentru neurochirurgii din Cluj

Trei alpinişti s-au luptat cu viscolul şi ninsoarea arătându-şi recunoştinţa pentru medicii care l-au salvat pe unul dintre ei. Clujenii au cărat în Alpi o plăcuţă inscripţionată cu un mesaj de mulţumire dedicat doctorilor care i-au salvat viaţa unuia dintre ei.

Alpár Katona (28 de ani), Cristian Manea (36 de ani) şi Szenasi Zoltan (29 de ani) au încheiat tura în Alpi în cinstea medicilor neurochirurgi din Cluj-Napoca. Cei trei clujeni au ţinut, astfel, să le mulţumească doctorilor care i-au salvat viaţa unuia dintre alpinişti, Alpár Katona.
Acesta a fost la un pas de moarte după ce, anul trecut, şi-a rupt gâtul într-un accident de circulaţie. Medicii i-au spus, atunci, că în 99% din cazuri, pacientul rămâne paralizat. Totuşi, el a avut acea şansă, de 1%, şi au lipsit numai câţiva milimetri până să îi fie atins nervul coloanei vertebrale. Alpár Katona a fost operat de neurochirurgii Tiberiu Maior şi Ştefan Florian.
„Mulţumesc medicilor Spitalului de Neurochirurgie din Cluj-Napoca pentru că mi-au redat şansa de a avea o viaţă normală şi de a-mi trăi visele”, scrie pe plăcuţa dusă de alpiniştii clujeni în Alpi, în română şi engleză. Iniţial, aceasta urma să ajungă pe cel mai înalt vârf din Europa de Vest, Mont Blanc. Datorită ninsorii şi a viscolului, alpiniştii nu au reuşit însă să escaladeze piscul, aşa că au înfipt plăcuţa într-o stâncă, la baza traseului.

Confundaţi cu alpinistul mort în Alpi

Alpiniştii au petrecut 12 zile în munţi, unde au fost nevoiţi să doarmă în peretele stâncii şi să coboare mii de metri în rapel. „Vremea a fost extrem de nefavorabilă, fapt ce ne-a determinat să facă cale întoarsă. Numai patru zile am, avut timp frumos”, spune Alpár Katona. Totuşi, clujenii au reuşit să ajungă la 3.800 de metri, atingând vârful Gross Glockner, din Austria.
Exact în perioada în care cei trei escaladau, pe acelaşi munte a murit un alt alpinist român, Petre Rudeanu, din Buzău. Familiile din Cluj erau îngrijorate de soarta lor, mai ales că în ţară nu se aflase încă identitatea alpinistului decedat în Alpi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite