Victor Alistar va fi anchetat pentru instigare la fals intelectual

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul executiv al Transparency Internaţional, Victor Alistar, va fi anchetat de procurori, pentru instigare la fals intelectual, în urma unei sesizări depuse de ANI, informează NewsIn. ANI susţine că şi soţia lui Alistar, Lavinia Ciută, ar fi săvârşit infracţiunea de fals intelectual, precum şi de fals în declaraţii.

Reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Integritate mai spun că Alistar nu a respectat termenul legal de depunere a declaraţiei de avere, după ce şi-a încheiat mandatul de expert în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, conform unui comunicat de presă.

ANI susţine că s-a sesizat din oficiu în cazul lui Victor Alistar, amendându-l pe acesta pentru nedepunerea declaraţiei de avere în termenul prevăzut de lege, din perioada când lucra în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi declanşând, în acelaşi timp, procedura verificării averii sale.

Alistar a ocupat funcţia de expert în cadrul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici  între octombrie 2001 şi martie 2009. ANI a descoperit, în acelaşi timp, şi o serie de neconcordanţe între declaraţia de avere depusă de Victor Alistar pe 6 iunie 2009 şi documentele solicitate de ANI în timpul controlului.

Sesizarea ANI, trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, le mai vizează şi pe Geta Lepădatu şi Ioana Tănase, reprezentante ale Ministerul Culturii responsabile cu implementarea declaraţiilor de avere, instituţie unde lucrează soţia lui Alistar, care sunt acuzate de complicitat la fals intelectual.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite