Alegeri în Afganistan: acord privind o nouă renumărare a voturilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alegeri în Afganistan: acord privind o nouă renumărare a voturilor
Alegeri în Afganistan: acord privind o nouă renumărare a voturilor

Cele două comisii afgane însărcinate cu supervizarea renumărării parţiale a voturilor alegerilor prezidenţiale de la 20 august au anunţat luni că au căzut de acord în legătură cu metodologia ce va fi aplicată, informează agenţiile de presă internaţionale.

După o săptămână de tensiuni, cele două comisii - Comisia pentru reclamaţii electorale (ECC), creată de ONU, şi Comisia electorală independentă (IEC), ambele acuzate de servilism faţă de preşedintele în exerciţiu Hamid Karzai - au publicat un comunicat comun în care anunţau că vor coopera pentru stabilirea procedurii de renumărare a voturilor, conform cererii depuse de ECC la 8 septembrie.

"Pe baza acestui acord, cele două organizaţii vor colabora pentru stabilirea detaliilor operaţionale specifice, urmând să se întâlnească în următoarele zile pe grupe de observatori şi reprezentanţi ai candidaţilor, în scopul obţinerii mai multor informaţii", menţionează documentul citat.

"Această abordare se va baza pe criterii internaţionale, pentru a conferi credibilitate rezultatelor alegerilor de la 20 august şi a încheia procesul electoral, aflat deja în întârziere", conform aceleiaşi surse.

ECC a identificat peste 2.500 birouri de vot, respectiv 10% reprezentând sute de mii de alegători, unde s-au stabilit "dovezi de fraudare clare şi convingătoare", şi a cerut o nouă renumărare a buletinelor.

Rezultatele provizorii comunicate săptămâna trecută îl indicau drept învingător pe preşedintele Karzai, cu 54,6% din voturi, faţă de principalul său contracandidat Abdullah Abdullah, fost ministru de externe, care a fost preferat de 27,8 % din electorat, în contextul unei prezenţe la urne de 38,7 procente.

Karzai poate fi declarat învingător doar după finalizarea anchetelor privind presupusa fraudare a scrutinului prezidenţial.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite