Ajutorul de deces acoperă doar cheltuielile cu sicriul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru ridicarea ajutorului de deces, oameni veniţi din tot judeţul se înghesuie zi de zi la ghişeele Casei Judeţene de Pensii Alba. Pentru a suplini suferinţa produsă de moartea celor dragi, statul acordă un ajutor de deces, bani ce ar trebui folosiţi pentru cheltuielile de înmormântare.

O parte dintre albaiulieni sunt de părere că acest sprijin financiar este insuficient pentru a acoperi costurile din ce în ce mai mari ale ritualului de înmormântare. Conform datelor de la Direcţia Judeţeană de Statistică Alba, numărul persoanelor decedate de la începutul acestui an până în prezent este cu mult mai mare faţă de numărul naşterilor. S-au înregistrat peste 1.700 de decese şi s-au născut doar puţin peste 1.300 de copii.
Frecvenţa ridicată a acestor evenimente nedorite în viaţa unei familii este confirmată şi de Alexandru Retegan, directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii Alba, care spune că  numărul persoanelor care vin să-şi depună cereri pentru ajutorul de deces este cu mult mai mare.
„În cursul anului 2009, Casa Judeţeană de Pensii Alba a plătit un număr de 1.789 de ajutoare de deces în valoare de 2.953.716 lei”, a informat Alexandru Retegan. Reprezentantul Casei Judeţene de Pensii Alba atrage atenţia că acest ajutor se acordă doar persoanelor asigurate sau pensionarilor. Urmaşii persoanelor care în timpul vieţii nu au plătit asigurări de sănătate nu beneficiază de acest sprijin financiar.
În cazul decesului unui asigurat sau al unui pensionar, încasarea ajutorului de deces se face de doar de către soţul supravieţuitor, copilul, părintele, tutorele, moştenitorul sau persoana care dovedeşte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.

Păreri împărţite

„Ajutoarele de deces pot fi solicitate pe baza actelor justificative în termenul de prescripţie de trei ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite”, a adăugat Alexandru Retegan, directorul coordonator al Casei Judeţene de Pensii Alba. Pentru anul 2009, cuantumul ajutorului de deces este 1.702 lei, în cazul decesului pensionarului, respectiv de 851 de lei, în cazul decesului unui membru al familie. Ajutorul de deces se achită la nivelul cuvenit de la data decesului înscrisă în certificatul de deces.
„Eu zic că sumele sunt suficiente, că în alte ţări, după câte am înţeles, nu ajută cu nimic, mai ales dacă nu ai asigurare şi nu plăteşti contribuţie”, a spus Valeria Costea, de 45 de ani, şomeră. Cu toate că sumele nu sunt deloc de neglijat, totuşi acestea par insuficiente raportate la preţurile actuale. Cheltuielile cu o înmormântare ajung la sume cuprinse între 3.000 şi 5.000 de lei. Un sicriu costă cel puţin 800 de lei, slujba oficiată de preot încă 150 de lei, iar pomana trece de 2.500 de lei. „Banii sunt prea puţini. Nici pe departe să acopere cheltuielile! Toate sunt scumpe!”, a spus Gheorghe Avram, 60 de ani, din Alba Iulia.
De asemenea, pensionarii se gândesc cu înfrigurare la chetuielile provocate de un deces. „E mult prea puţin, după cum e lumea şi după cum sunt acum lucrurile! Făina e scumpă, uleiul e scump, vinul sau ţuica, pe care trebuie să le dai la priveghi, iarăşi sunt scumpe, dacă nu le ai în gospodărie. Un coşciug e vreo 1.000 de lei”, a spus albaiulianul Aurel Pop, în vârstă de 72 de ani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite